Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Renate Weber, Avocatul Poporului: Școala online a creat probleme uriașe / S-au încălcat așa de mult drepturile în pandemie încât e foarte greu să mai cred că vom reveni la normalitatea știută

Renate Weber, Avocatul Poporului: Școala online a creat probleme uriașe / S-au încălcat așa de mult drepturile în pandemie încât e foarte greu să mai cred că vom reveni la normalitatea știută

Un articol de: Vladimir Ionescu - 25 Ian 2021, 11:58
Renate Weber, Avocatul Poporului: Școala online a creat probleme uriașe / S-au încălcat așa de mult drepturile în pandemie încât e foarte greu să mai cred că vom reveni la normalitatea știută Foto: Inquam Photos / George Călin Eveniment

Renate Weber, Avocatul Poporului, susține că în perioada pandemiei de COVID-19 s-au încălcat așa de mult drepturile încât îi este foarte greu să mai creadă că vom reveni la normalitatea pe care o știam. Totodată, oficiala s-a arătat de părere că restricțiile impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului au efecte negative asupra tuturor, dar mai ales asupra copiilor și adolescenților forțați la școală online și implicit la izolare socială.

Renate Weber, Avocatul Poporului, despre pandemia de COVID-19 și efectele sale. Ce spune despre școala online

 

„Izolarea, lipsa de socializare în timpul pandemiei au efecte mai puternice asupra copiilor decât a adulților pentru că acești copii sunt în formare, ei abia acum deschid ochii. Gândiți-vă că avem copilași de clasa I care nu și-au văzut la față învățătorul/învățătoarea. Nici copiii între ei poate nu s-au văzut toți la față. Școala asta online a creat uriașe probleme și de aceea noi am scris de câteva ori ministerului să se gândească dacă nu e cazul să reconsidere forma de școlarizare. E motivul pentru care celelalte state din UE, cu foarte mici excepții și pe durate scurte, au decis că pot închide multe alte lucruri, dar școlile rămân deschise. Efectele asupra viitorului om matur sunt anxietate, depresie, un comportament total neadecvat”, a declarat Renate Weber, duminică, la Aleph News.

Printre altele, Avocatul Poporului a mai declarat că „pandemia asta parcă a scos tot ce mai urât în oameni”. Ea susține că a remarcat tot felul de manifestări „extrem de excesive”.

„Părerea mea este că, și aici, sunt vocile acelea foarte dure care nu mai vor să accepte nici virus, nici nimic, s-au încălcat așa de mult drepturile încât e foarte greu să mai cred acum că vom ajunge la acea normalitate pe care o știam. Vă dau exemplul care îmi e cel mai la îndemână. Uitați-vă, vă rog, la libertatea de exprimare. În țări în care nu existau probleme, acum, inclusiv guvernele sau prin rețelele sociale, cum nu ești de acord cu retorica oficială, cum ești suspendat, ți se închide contul. Lumea pare să fie mulțumită cu asta. Vorbeați de dezbinare. Păi uitați-vă câte raportări fac utilizatorii acestor rețele sociale. Din păcate, cred că s-a ajuns la acel moment în care, cu tristețe, recunosc că foarte multă lume spune drepturile omului sunt numai alea care mă interesează pe mine, ale mele. În realitate, noi vorbim de o abordare profund egoistă. Toată teoria drepturilor omului se bazează pe empatie pentru celălalt, pe dorința de a apăra drepturile celuilalt mai ales și abia în subsidiar pe ale tale. Noi am răsturnat această teorie și nu știu cât timp ne va lua să revenim la ceva ce noi am cunoscut”, a mai spus Avocatul Poporului.

Renate Weber spune că la nivel planetar, nu numai în România, managementul pandemiei „a fost defectuos”.

 

Citeşte mai multe despre:   Renate Weber,   Avocatul Poporului,   pandemie de coronavirus