Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Restaurantele, teatrele și cinematografele ar putea fi deschise doar în anumite orașe. Orban: Există o propunere să nu se deschidă acolo unde este un nivel ridicat de răspândire a coronavirusului (VIDEO)

Restaurantele, teatrele și cinematografele ar putea fi deschise doar în anumite orașe. Orban: Există o propunere să nu se deschidă acolo unde este un nivel ridicat de răspândire a coronavirusului (VIDEO)

Un articol de: Elena Stanciu - 25 Aug 2020, 15:40
Restaurantele, teatrele și cinematografele ar putea fi deschise doar în anumite orașe. Orban: Există o propunere să nu se deschidă acolo unde este un nivel ridicat de răspândire a coronavirusului (VIDEO) Foto: gov.ro Eveniment

Restaurantele, teatrele și cinematografele ar putea fi redeschise doar în unele orașe, anunță premierul Ludovic Orban. Șeful Guvernului a declarat că aceasta posibilitate va fi luată în discuție în ședinta Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) de miercuri. Tot atunci vor fi stabilite regulile sanitare pentru alegerile locale din 27 septembrie.

 

Ludovic Orban anunță că restaurantele și cinematografele ar putea fi redeschise doar în anumite zone

 

”Vom avea în discuţie această propunere de reluare a activităţii în anumite spaţii închise, este vorba de reluarea unor activităţi culturale, teatre, cinematografe, de asemenea reluarea activităţii în unităţi de servire a mesei din spaţii închise, să le spunem restaurante din spaţii închise. Încă nu pot să vă spun care va fi forma finală pentru că eu nu iau decizii singur, întotdeauna m-am consultat cu colegii mei şi m-am consultat cu specialiştii”, a declarat șeful Guvernului.

Premierul Ludovic Orban a explicat că redeschiderea restaurantelor și a cinematografelor ar putea să nu se producă în toate localitățile, ci doar în cele cu un număr scăzut de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Decizia ar urma să fie luată, miercuri, în cadrul ședinței Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

”Există o propunere să nu se deschidă peste tot, să nu se deschidă unde este un nivel de răspândire a virusului peste un anumit număr de cazuri în ultimele 14 zile”, a mai spus Orban, precizând că o hotărâre va fi luată ținând cont și de punctele de vedere ale reprezentanților industriei ospitalității.

 

Președintele HORA: Studiile arată că restaurantele nu sunt în zona de risc înalt

 

Într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV, Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), a declarat că experiența altor state arată că redeschiderea restaurantelor nu a avut drept consecință o creștere a numărului cazurilor de infectare cu noul coronavirus.ULTIMA ORĂ! Nicușor Dan îşi începe mandatul în FORȚĂ! Iată primii doi oameni pe care-i DĂ AFARĂ!

”În discuțiile pe care le-am avut cu autoritățile centrale și locale, am expus trei variante. În primul rând, practica europeană, dacă ne uităm în Europa, România este singurul stat în care restaurantele sunt închise în interior, în toate celelalte state restaurantele funcționează, respectând anumite protocoale sanitare. Pe de altă parte, redeschiderea teraselor nu a adus o creștere a numărului oamenilor infectați cu COVID, ceea ce înseamnă că nu există nicio legătură între această industrie și creșterea numărului de persoane infectate cu COVID. Mai mult, studiile arată că restaurantele nu sunt în zona de risc înalt, ci în zona de risc mediu. Al treilea lucru, poate cel mai important, este că astăzi noi nu vorbim despre proprietarii din această industrie, ci de 200.000 de oameni care lucrează în această industrie și alți 200.000 care lucrează în industrii pe orizontală, care asigură produse și servicii, materii prime pentru această industrie și al căror loc de muncă este pus în pericol”, a susținut Președintele HORA.

 

Ședință CSNU, miercuri, pe tema reluării activităților din spațiile închise și a regulilor pentru campania electorală

 

Tot în cadrul ședinței CNSU de miercuri, vor fi stabilite mai multe reguli pentru campania electorală pentru alegerile locale din 27 septembrie și va fi aprobat ordinul comun al Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Interne și Autorității Eelectorale Permanente care stabilește măsurile de protecție în ziua în care cetățenii trebuie să se prezinte la urne.

"Deja a fost o discuţie la nivelul specialiştilor, există o propunere formulată. În cursul zilei de mâine (miercuri – n.r.) vom avea Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în care vom dezbate mai multe subiecte: completarea hotărârii de Guvern privind starea de alertă pentru a introduce anumite reguli de desfăşurare a campaniei şi baza pentru ordinul comun al Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii şi preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente cu regulile sanitare de desfăşurare a campaniei şi de desfăşurare a zilei votului”, a mai spus Ludovic Orban.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Ludovic Orban,   CNSU,   redeschidere restaurante