Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment În ciuda restricțiilor, 16 persoane au fost surprinse cu o dronă la un grătar lângă comuna carantinată Pătrăuți din Suceava. Autoritățile le-au amendat cu 30.000 de lei (VIDEO)

În ciuda restricțiilor, 16 persoane au fost surprinse cu o dronă la un grătar lângă comuna carantinată Pătrăuți din Suceava. Autoritățile le-au amendat cu 30.000 de lei (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 18 Apr 2020, 10:48
În ciuda restricțiilor, 16 persoane au fost surprinse cu o dronă la un grătar lângă comuna carantinată Pătrăuți din Suceava. Autoritățile le-au amendat cu 30.000 de lei (VIDEO) Eveniment

Un număr de 16 persoane au fost surprinse de forțele Ministerului Afacerilor Interne, cu ajutorul unei drone, când încălcau restricțiile și făceau un grătar în miez de noapte lângă Pătrăuți, Suceava, deși județul este principalul focar de infecție cu coronavirus din țară, iar municipiul reședință cu același nume și opt comune limitrofe au fost plasate în carantină de Ordonanța Militară 6. De altfel, toată România se află sub un regim drastic de interdicții de deplasare impus pe fondul stării de urgență declarate odată cu pandemia de COVID-19.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.


 

16 persoane la un grătar lângă Pătrăuți, deși comuna a fost plasată în carantină

 

Vestea vine în contextul în care, la Pătrăuți, forțele de ordine fuseseră oricum suplimentate, în condițiile în care mai mulți localnici au încălcat carantina și au ieșit din comună pentru a se îndrepta către Aeroportul Internațional Cluj, pentru a pleca la muncă în Germania. De altfel, mii de români au fost surprinși când făceau același lucru, mulți dintre ei activând la cules de sparanghel în sectorul agricol german.

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că, în noaptea de joi spre vineri, 16 persoane au fost depistate în extravilanul comunei Pătrăuți, județul Suceava, încălcând interdicțiile de deplasare din zona de carantină. În același grup se afla și un adolescent de 15 ani, potrivit Ziarul de Iași. Cei 15 adulți au fost sancționați de polițiști, iar valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 30.000 de lei. Totuși, în acest caz, spune MAI, s-a stabilit că 21 de localnici au părăsit ilegal Pătrăuți.

„Pentru a evita filtrele instituite pe drumurile publice, au traversat zona agricolă către o localitate limitrofă, neaflată în carantină, loc în care au fost așteptați de două microbuze care i-au transportat spre locul de îmbarcare într-un autocar cu destinația spre aeroportul din Cluj. În urma cercetărilor efectuate, s-au aplicat sancțiuni și s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”, au precizat reprezentanții MAI, care au adăugat, totodată, că au fost suplimentate forțele și mijloacele care monitorizează zonele aflate în carantină.

 

Suceva, principalul focar de infecție cu coronavirus din țară

 

Suceava este principalul focar de infecție cu coronavirus din țară. La ultimul bilanț, cel de vineri, județul număra 1.924 de cazuri confirmate de COVID-19 și 86 de decese. Situația dramatică a fost scoasă în lumină și de întâmplările de la Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou”, unde desfășurarea evenimentelor a determinat trecerea sub conducere militară.VEȘTI BUNE! Kaufland are o SURPRIZĂ pentru clienţi în fiecare zi, la ora 12.00

„Ca medic militar nu mă impresionează mare lucru, pentru că noi ne confruntam în conflicte cu oameni rupți în bucăți și așa mai departe, însă suferința oamenilor care sunt bolnavi ne impresionează. Am văzut niște scene care pur și simplu n-aș fi vrut să le mai văd, cu persoane care erau internate și în același timp ființe dragi erau pierdute, decedaseră cu ceva timp în urmă, și nu puteau să le conducă pe ultimul drum. Aceasta este o situație pe care orice om o acceptă cu greu, cel puțin în mentalitatea, în educația noastră a românilor”, a declarat generalul Ioan Paul Oprea, secretar de stat în Ministerul Sănătății, despre situația de la Suceava, în 10 aprilie, în direct pe B1 TV, la „Se întâmplă acum!” cu Tudor Barbu.

Întrebat dacă echipa medicală de acolo a pierdut deja „războiul” cu COVID-19, secretarul de stat a răspuns: „Nu, în niciun caz nu. Nu vă supărați, acum este o ședință a consiliului medical, care programează tocmai următorii pași. Deja am făcut primii pași. Începem să acționăm ca o echipă. Începem să știm pe ce colegi ne putem baza în reluarea activității la parametri normali. Am luat primele măsuri de protecție a personalului, de respectare a unor circuite, să le facem funcționale”.

Odată cu Ordonanța Militară nr. 6 din 2020, municipiul Suceava a fost plasat în carantină. La fel s-a întâmplat și cu opt comune limitrofe: Adâncata, Salcea, Ipotești, Moara, Șcheia, Pătrăuți, Mitocu și Dragomirnei.

 

Citeşte mai multe despre:   patrauti,   Suceava