Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Tudorel Toader, aspru criticat în motivarea CSM: În cuprinsul cererii de revocare a şefei DNA nu s-a făcut referire la niciuna dintre atribuţiile legale încălcate

Tudorel Toader, aspru criticat în motivarea CSM: În cuprinsul cererii de revocare a şefei DNA nu s-a făcut referire la niciuna dintre atribuţiile legale încălcate

Un articol de: - 16 Mar 2018, 12:47
Eveniment

Secţia de procurori din cadrul CSM a publicat vineri motivarea privind avizul negativ dat pe cererea de revocare a procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. 

În motivarea deciziei, procurorii aduc critice puternice la adresa ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. CSM arată că în cuprinsul cererii de revocare, ministrul nu a a făcut referire la niciuna dintre atribuţiile legale pe care le-ar fi încălcat Kovesi ca să justifice revocarea din funcţie.

De asemenea, mai susţine CSM, deşi ministrul Justiţiei a spus că cererea sa de revocare vizează toate componentele atribuţiilor manageriale ale procurorului - şef al DNA, "se observă existenţa unei enumerări generice a componentelor manageriale, fără o individualizare concretă: a resurselor nelegal folosite, a deficienţelor comportamentale, a atribuţiilor legale neîndeplinite sau a aptitudinilor manageriale inexistente sau îndeplinite defectuos".

Secţia de procurori consideră că şefa DNA nu poate fi găsită vinovată pentru conflictul juridic de natură constituţională, deoarece deciziile Curţii Constituţionale au efect pentru viitor şi nu pot fi pedepsite fapte ce au avut loc înainte de pronunţarea deciziei.

Raportul cu motivarea avizului negativ dat de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cererii ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost finalizat şi a fost "transmis decidenţilor", a anunţat vineri CSM.

Avizul oferit de procurorii din cadrul CSM are doar rol consultativ, decizia finală pe cererea de revocare aparţinând preşedintelui Klaus Iohannis.

Citeşte mai multe despre:   Laura Codruta Kovesi,   Tudorel Toader ,   DNA
 
 
 
Loading...