Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment România a preluat președinția Asociației Forțelor de Poliție și Jandarmerie Europene și Mediteraneene

România a preluat președinția Asociației Forțelor de Poliție și Jandarmerie Europene și Mediteraneene

Un articol de: - 08 Oct 2015, 16:45
România a preluat președinția Asociației Forțelor de Poliție și Jandarmerie Europene și Mediteraneene Foto: jandarmeriaromana.ro Eveniment

Jandarmeria Română a preluat președinția Asociației Forțelor de Poliție și Jandarmerie Europene și Mediteraneene, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Paris.

"Sunt onorat că Jandarmeria Română preia acest mandat de la Jandarmeria Națională Franceză și doresc să adresez sincere felicitări Președinției franceze pentru realizările obținute de-a lungul unui an deosebit de încărcat, din care nu au lipsit provocările'', a susținut șeful Jandarmeriei Române, general-maior Mircea Olaru, în cadrul unui discurs.

Acesta a mai afirma că atenția se va concentra asupra provocărilor și noilor amenințări emergente la adresa securității în întreaga lume. De asemenea, se va avea în vedere întărirea relațiilor de cooperare dintre instituțiile europene de profil.

În cadrul festivității, Mircea Olaru a prezentat principalele direcții de acțiune: ”intensificarea schimburilor de experienţă, organizarea de cursuri şi seminarii cu caracter internaţional în România şi participarea la cursurile de pregătire oferite de celelalte instituţii membre FIEP, care sunt în consonanţă cu competenţele proprii; continuarea demersurilor pentru crearea unei reţele de experţi, precum şi a unei platforme e-learning dedicate FIEP şi a unui Catalog al capabilităţilor de pregătire existente la nivelul instituţiilor membre ale Asociaţiei;acordarea sprijinului necesar integrării depline a noilor membri observatori şi admiterea de noi membri în cadrul Asociaţiei, pentru a garanta coerenţa geografică şi de securitate”, se arată într-un comunicat al intituției.

România a preluat pentru un an această președinție de la Franța. Festivitatea s-a desfășurat în cadrul Summitului FIEP, la care participă comandanții și directorii generali ai structurilor din componența Asociației, atât instituții membre cu drepturi depline, cât și cu statut de observator/ asociat din cadrul FIEP: Jandarmeria Națională Franceză, Carabinierii Italieni, Garda Civilă Spaniolă, Garda Națională Republicană Portugheză, Jandarmeria Turcă, Jandarmeria Regală Marocană, Jandarmeria Regală Olandeză, Jandarmeria Română, Jandarmeria Argentiniană, Carabinierii Chilieni, Jandarmeria Iordaniană și Forțele de Securitate Internă din Qatar.

Citeşte mai multe despre:   Paris