Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment România, obligată să aibă autostrăzi: Două coridoare importante ale NATO trec prin țara noastră

România, obligată să aibă autostrăzi: Două coridoare importante ale NATO trec prin țara noastră

Un articol de: - 30 Mar 2018, 14:32
Eveniment

România este forțată să construiască autostrăzi, în condițiile în care NATO a stabilit că în Europa sunt nouă coridoare foarte importante pentru transportul convoaielor militare, iar două dintre ele traversează țara noastră, informează Știrile ProTV. 

Necesitatea existenței acestor coridoare vine în contextul planurilor de a face o armată europeană care să se poată deplasa rapid în orice țară membră a blocului comunitar. 

Prin România ar urma să treacă două dintre aceste coridoare. Cel mai lung dintre ele trece prin Arad, Timişoara, Sibiu, Bucureşti şi ajunge la Constanța. Celălalt trece prin Drobeta Turnu Severin, Craiova și Calafat.

Cum Uniunea Europeană vrea ca armatele să se deplaseze rapid prin orice țară, oficialii de la Bruxelles promit că vor investi bani astfel încât drumurile din România să nu mai fie pline de gropi.  Totodată, aceștia vor să se asigure că şoselele, autostrăzile, podurile şi tunelurile care există deja la noi pot susține greutatea tancurilor, a muniţiilor şi a convoaielor militare.

Banii ar putea fi investiți în sectorul dintre Oradea și Calafat al proiectului Via Carpatia care uneşte şapte tari.

“Via Carpatia ar trebui să lege ţările baltice cu toată partea aceasta de sud-est a flancului estic. E un proiect care face parte tot din ideea de mobilitate militară”, a explicat ministrul Apărării Mihai Fifor.
 

Citeşte mai multe despre:   Romania,   NATO
 
Loading...