Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment România europeană: A născut în toaletă, după ce doctorii au confundat sarcina cu o tumoră

România europeană: A născut în toaletă, după ce doctorii au confundat sarcina cu o tumoră

Un articol de: - 05 Apr 2011, 23:38
Eveniment

În anul 2011, în România membră a Uniunii Europene, un caz incredibil șochează publicul și sistemul autohton de sănătate: medicii spitalului din Vâlcea au confundat sarcina unei femei internate cu dureri abdominale cu o tumoră. Pregătită pentru extirparea tumorii, femeia a ajuns la toaleta spitalului unde s-a declanşat travaliul.

Directorul spitalului susţine că în cazul unei examinări de către un medic de altă specialitate, o sarcină poate rămâne nedetectată. Femeia a dat naştere unui bebeluş de peste 5 kilograme.

Pacienta este sănătoasă dar nou-născutul a avut unele probleme la naştere şi a fost introdus într-un incubator. Deşi aflat încă sub supraveghere medicală, se pare că evoluţia copilului este una favorabilă.

Vâlcea: Medicii au confundat o sarcină, cu o tumoră

Citeşte mai multe despre:   medici,   Valcea,   spital,   toaleta
 
 
 
Loading...