Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Raport DEVASTATOR al GRECO pentru România: Lupta anticorupție, afectată de inițiativele parlamentarilor

Raport DEVASTATOR al GRECO pentru România: Lupta anticorupție, afectată de inițiativele parlamentarilor

Un articol de: - 03 Mai 2018, 17:26
Raport DEVASTATOR al GRECO pentru România: Lupta anticorupție, afectată de inițiativele parlamentarilor Eveniment

Grupul de State împotriva Coruptiei (GRECO) atrage atenția asupra faptului că reformele adoptate de unele state pentru consolidarea prevenirii corupției riscă să fie deturnate. Acest lucru ar putea reprezenta încălcări ale standardelor anticorupție ale Consiliului European. 

În raportul GRECO publicat joi se arată că organismul a fost determinat să reevalueze noua legislație din Grecia din cauza unor inițiatuive controversate, în timp ce în cazul României și Poloniei s-a recurs la evaluări ad-hoc în circumstanțe excepționale, informează Ziare.com. 

"Practici corupte atât la nivel național, cât și internațional, așa cum am văzut în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, constituie o amenințare majoră la adresa instituțiilor noastre și chiar a democrației. Este crucial ca autoritățile naționale și organismele internaționale să aibă o poziție clară împotriva corupției și sa implementeze rapid masuri anticoruptie", a declarat Thorbjorn Jagland, secretarul general al Consiliului Europei.

"În 2017, au fost numeroase acuzații de corupție în multe țări și instituții. Progresul împotriva corupției nu poate fi considerat garantat. Este necesară vigilență, pentru că mereu există riscul regresului (...) Parlamentarii, judecătorii și procurorii ar trebui să conduca pe baza puterii exemplului, iar cetățenii ar trebui să ceară ferm propriilor reprezentanți să acționeze nu doar respectând legile, ci în concordanță cu cele mai înalte standarde etice", a declarat, la rândul lui, președinte GRECO, Marin Mrcela.

Potrivit concluziilor raportului, statele evaluate până la 31 octombrie 2017 nu puseseră în aplicare aproximativ o treime din recomandările GRECO (30%) referitoare la membrii parlamentelor și au implementat parțial 44,4% din recomandări. 

În ceea ce-i privește pe judecători, nivelul de conformare a fost mai ridicat. Astfel, țările evaluate au implementat aproape jumătate din recomandări (42,6%), însă o treime au rămas doar parțial implementate (36%), iar 21% nu au fost deloc implementate.

Cât despre recomandările prinid procurorii, au fost implementare 54%, doar 14% rămânând nepuse în aplicare. 
 

Citeşte mai multe despre:   GRECO