Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment România, una dintre cele mai nesigure țării, în contextul pandemiei de COVID-19 (VIDEO)

România, una dintre cele mai nesigure țării, în contextul pandemiei de COVID-19 (VIDEO)

Un articol de: Maria Zărnescu - 12 Sep 2020, 23:06
România, una dintre cele mai nesigure țării, în contextul pandemiei de COVID-19 (VIDEO) Eveniment

Țara noastră este considerată una dintre cele mai puțin sigure din lume, în contextul pandemiei de COVID-19. Potrivit unui studiu, România se află pe locul 74 în privința siguranței, din cele 100 de țări analizate.

 

Cele mai sigure țări în pandemie

 

Clasamentul desemnează Germania ca fiind cea mai sigură țară din lume în acest moment. Germania este urmată de Noua Zeelandă și Coreea de Sud.

În același timp, Elvenția, care a fost pe primul loc în clasamentul din luna iunie, acum a urcat pe locul 4. Japonia este cea de-a cincea țară considerată printre cele mai sigure pe timp de pandemie, iar Australia și China ocupă locul 6, respectiv 7 în clasament.

Pe locul 25, înaintea României, se regăsește Ungaria. Malaezia ocupă locul 46, iar Statele Unite ale Amercii se regăsesc pe locul 55, iar Ucraina pe 64.

Pe locurile codașe însă se regăsesc România, ocupând poziția 74, Bulgaria pe locul 77 și Republica Modlova la poziția 97.

ÎN topul din luna iunie al aceluiași sondaj, țara noastră a coborât mai multe poziții găsindu-se astfel pe locul 57. Potrivit speciliștilor, clasamentul realizat de Deep Knowledge Grup din Londra, nu ia în calcul neapărat numărul de infecții sau decese cauza de infecția cu noul coronavirus, ci mai degraba este vorba de o serie complexă de evaluări, realizate asupra mai multor factori, precum cei medicali, economici sau politici.

Împreună aceștia măresc sau scad scorul unei țări. Tocmai de aceea, spun oamenii de știință, țări puternic lovite de COVID-19 se regăsesc acum în topul clasamentului.  BOMBĂ în showbiz! George Burcea și Viviana Sposub au anunțat că vor fi ...

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.