Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ministerul Mediului: Rafinăria ROMPETROL poluează orașul Ploiești. Deși a fost aplicată AMENDA maximă, mirosul de hidrogen sulfurat poate fi simțit, pregnant, în zonă

Ministerul Mediului: Rafinăria ROMPETROL poluează orașul Ploiești. Deși a fost aplicată AMENDA maximă, mirosul de hidrogen sulfurat poate fi simțit, pregnant, în zonă

Un articol de: Ioana Ungureanu - 15 Apr 2019, 13:07
Eveniment

Scandalul poluării din orașul Ploiești ia amploare. Rafinăria Rompetrol nu ține cont de avertismentele Gărzii Naționale de Mediu și degajă în aer substanțe toxice.

Contactați de B1.ro, reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu certifică faptul că o echipă de comisari desfășoară, începând cu data de 1 aprilie, controale atât la Rompetrol, cât și la celelalte două rafinării din oraș.

De asemenea, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu anunță că , “deși autolaboratorul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) se află amplasat, de o săptămână, pentru monitorizare, la Rafinăria Rompetrol și deși marți aceasta a fost sancționată cu amenda maximă prevăzută de lege pentru depășirile înregistrate, iată că, și în ultimele două nopți și mai ales în această dimineață, mirosul de hidrogen sulfurat a putut fi simțit, pregnant, în Ploiești.”

Ministrul Gavrilescu informează că APM va menține autolaboratorul în zonă și că deja comisarii Gărzii de Mediu sunt în rafinărie.

“Condițiile meteo sunt defavorabile dispersiei: plafonul de nori și viteza redusă a vântului fac extrem de dificilă circulația imisiilor pe verticală, așa că Rompetrol ar fi trebuit să evite această situație!

Vom vedea concluziile controlului!

Am cerut exigență și celeritate!”, susține Grațiela Gavrilescu, într-o postare pe Facebook.

Înconjurat de companii petroliere, orașul Ploiești este unul dintre cele mai poluate din țară. Valori de peste 80 ug/m3 (micrograme pe metrul cub de aer) în cazul particulelor inhalabile fine au fost înregistrate, săptămâna trecută, în centrul municipiului. Valorile sunt de 3 ori mai mari decât limita admisă.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că doar poluarea aerului cu particule fine PM 2.5 cauzează aproximativ 3% din mortalitatea cauzată de boli cardiopulmonare.

Copiii, persoanele cu vârsta peste 65 ani, femeile însărcinate şi persoanele cu afecţiuni cardiovasculare sau pulmonare sunt cele mai sensibile la expunerea la PM 2.5. Expunerea mamei la PM 2.5 în timpul sarcinii este asociată cu hipertensiunea arterială la nou-născuţi, dar şi cu scăderea aportului de oxigen în placentă, se arată pe pagina aerploiesti.ro.

Citeşte mai multe despre:   Gratiela Gavrilescu,   Rompetrol
 
 
 
Loading...