Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Tradiţii şi obiceiuri pentru "Săptămâna Luminată": Ce trebuie să facem şi ce este interzis

Tradiţii şi obiceiuri pentru "Săptămâna Luminată": Ce trebuie să facem şi ce este interzis

Un articol de: - 09 Apr 2018, 17:51
Eveniment

Săptămâna care urmează praznicului Învierii Domnului este numită Săptămâna Luminată. În vechime, Botezul era săvârșit în noaptea de Paști.

Cei botezați erau numiți "luminați" și purtau haine albe în toată săptămâna de după Paști. Sunt persoane care afirmă că de la purtarea hainelor albe, această săptămâna a primit numele de Săptămâna Luminată.

Să ne amintim că în noaptea Sfintelor Paști, se sting în biserică toate luminile. Numai candela de pe Sfântă Masă din Sfântul Altar rămâne aprinsă. Spațiul întunecos este chipul morții și al iadului în care a coborât Hristos cu sufletul Sau. Candela aprinsă de pe Sfântă Masă este sufletul viu și îndumnezeit al Mântuitorului coborât la iad.

Preotul adresează chemarea "Veniți să primiți lumina!" tuturor, nu doar anumitor persoane. Pe toți ne cheamă să facem trecerea de la întunericul morții, la lumina vieții veșnice, scrie creștinootodox.ro.

Iar această trecere este exprimată prin aprinderea tuturor lumânărilor de la o singură lumânare. De aceea Biserica vestește de Sfintele Paști: "Acum toate s-au umplut de lumina: cerul și pământul și cele de sub pământ". Iată de ce Biserică numește această săptămâna că fiind Săptămâna Luminată. Ea ne cheamă să purtăm în noi lumina Învierii lui Hristos și în această lumina să ne îmbrățișăm unul pe altul și să zicem fraților și celor ce ne urăsc pe noi.

Rânduieli speciale în Săptămâna Luminată

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu "hărți". Biserica ne oferă dezlegare la mâncărurile de dulce datorită Învierii Domnului. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioadă cuprinsă între Învierea Domnului și Duminică Tuturor Sfinților (prima după Rusalii), avem "dezlegare la peste".

De la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni.

În Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea.

În această săptămâna nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice.

Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate după o rânduială specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii. Așadar și cântările acestei slujbe vorbesc de biruința Vieții asupra morții.

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Alba. Fiind prima zi după Duminica Pastelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. Conform revistei Superstiţiilor, în unele zone se merge cu obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.

Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Alba şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomana în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu.