Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Șapte profesori din Tulcea, reținuți după ce au luat mită de la 45 de candidați la bacalaureat

Șapte profesori din Tulcea, reținuți după ce au luat mită de la 45 de candidați la bacalaureat

Un articol de: - 28 Oct 2014, 17:19
Eveniment

Șapte profesori din județul Tulcea au fost reținuți marți, fiind acuzați că au primit sute de euro de la câteva zeci de elevi pentru a fi favorizați la Bacalaureatul din acest an.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului Tribunalului Tulcea, în perioada mai - septembrie, pe parcursul desfăşurării celor două sesiuni ale examenului de bacalaureat, cei șapte inculpaţi - profesori de matematică, geografie, limba franceză, fizică și biologie - au notat în plus sau au modificat lucrările a aproximativ 45 de candidaţi, astfel încât aceștia să poată promova examenul, în schimbul a sume cuprinse între 400 și 800 de euro pentru fiecare disciplină, informează Mediafax.

Conform procurorilor, prin intermediul colegilor profesori, examinatorii au primit semne şi parole transmise de la şi către candidaţi pe care aceştia le-au inserat în conţinutul lucrărilor în scopul identificării cu uşurinţă la corectare.

Cei șapte sunt Ovidiu Marius Târlogeanu, profesor de matematică, Dorel Teodor Ţigău, profesor de matematică, Mariana Gabi Costache, profesor de geografie, Cornelia Bacalu, profesor de franceză, Marcel Sciotnic, profesor de matematică, Cornel Brudiu, profesor de fizică şi Violeta Calotă, profesor de biologie.

Dosarul a fost trimis la Tribunalul Tulcea, cu propunerea de arestare preventivă a celor șapte profesori.

De asemenea, în acest dosar se fac cercetări și în cazul altor 20 de cadre didactice, care au calitatea de suspecţi.




Citeşte mai multe despre:   Tulcea
 
 
 
Loading...