Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Satu Mare: Asistent de pe Ambulanță, înjunghiat de o femeie în timpul unei intervenții

Satu Mare: Asistent de pe Ambulanță, înjunghiat de o femeie în timpul unei intervenții

Un articol de: - 20 Aug 2012, 18:08
Satu Mare: Asistent de pe Ambulanță, înjunghiat de o femeie în timpul unei intervenții Eveniment

Un bărbat de 31 de ani, asistent pe o ambulanță din județul Satu Mare, a fost înjunghiat luni de o femeie bolnavă psihic, în timpul unei intervenții, relatează Agerpres.

Echipajul medical a fost solicitat, împreună cu unul al Poliției, pentru a transporta la pistal o femeie de 56 de ani, schizofrenică, ce a devenit ulterior agresivă.

„La început bolnava n-a opus rezistenţă, s-a deplasat spre ambulanţă. La un moment dat a vrut s-o ia spre stânga, colegul meu i-a indicat că ambulanţa e în partea dreapta iar în acel moment a scos un cuţit din mânecă şi l-a înjunghiat. Cuţitul nu era la vedere, nimeni nu ştia că-l are", a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Satu Mare, Mihaela Pop.

Asistentul a fost transportat de urgenţă la spital şi supus unei intervenţii chirurgicale, având o plagă penetrată de 7-8 cm.

Citeşte mai multe despre:   ambulanta,   injunghiat,   Stiri Satu Mare