Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Satu Mare: Patru persoane rănite într-un accident cu trei autobuze

Satu Mare: Patru persoane rănite într-un accident cu trei autobuze

Un articol de: - 15 Mar 2018, 08:14
Foto: Click Eveniment

Patru persoane au ajuns la spital, în urma unui accident rutier produs în Satu Mare, în care au fost implicate trei autobuze.

Șoferii celor trei autobuze implicate în carambol au fost testați cu etilotestul, iar niciunul dintre ei nu s-a urcat băut la volan.

„Patru persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier care a avut loc pe o stradă din municipiul Satu Mare. Din primele informaţii rezultă că, pe fondul nerespectării distanţei în mers, un autobuz condus de un bărbat de 50 de ani a intrat în coliziune cu un alt autobuz iar acesta a fost proiectat în al treilea autobuz. Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Alina Ţinca.

În urma investigaţiilor medicale, în cazul a două persoane din cele patru pasagere în autobuze, s-a constatat că una avea un dinte spart, iar alta o fractură de umăr, celelalte neavând nevoie de îngrijiri medicale.

Citeşte mai multe despre:   Satu Mare,   accident
 
 
 
Loading...