Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Scandal după meciul lui Halep. Băsescu: CTP e un ţârcovnic piţigăiat, plin de rahat şi de ifose / Cristian Tudor Popescu: Fostul președinte emană o duhoare de dihor securisto-comunist

Scandal după meciul lui Halep. Băsescu: CTP e un ţârcovnic piţigăiat, plin de rahat şi de ifose / Cristian Tudor Popescu: Fostul președinte emană o duhoare de dihor securisto-comunist

Un articol de: - 11 Iun 2017, 11:09
Foto: Ziarul de Iași Eveniment

Meciul Simonei Halep cu Jelena Ostapenko a declanșat un adevărat scandal între Traian Băsescu și Cristian Tudor Popescu

Într-o postare pe Facebook, Băsescu a scris despre jurnalist că este un ”ţărgovnit piţigăiat, plin de rahat şi ifose”.

”Îngrozitor! Meciul Simonei Halep, la Roland Garros, este comentat pe PRO TV de un ţârcovnic piţigăiat, plin de rahat (el o spune) şi de ifose, de teapa lui CTP. Cum o fi ajuns PRO TV atât de îngăduitor cu o mizerie care nu poate fi apropiată de sportul alb? A trebuit să butonez telecomanda şi să urmăresc meciul pe un canal european, unde meciul dintre Simona şi Ostapenko era comentat de specialişti adevăraţi şi nu de panarame care încearcă să-şi salveze reputaţia, lipindu-se de o campioană”, a scris fostul președinte, pe Facebook.

Mai mult, înainte să înceapă meciul de fotbal Polonia - România, el a revenit cu o nouă postare: ”Sper că CTP-ul nu va comenta și meciul de fotbal Polonia - România, chiar dacă se pricepe la toate”.

Replica lui Cristian Tudor Popescu a venit pe aceeași rețea de socializare. CTP a scris despre fostul președinte că ”emană o duhoare de dihor securisto-comunist” și că s-a afirmat ca protector al hoților: 

”Eram conștient, când am acceptat invitația ProTV de a comenta în direct finala, că, dacă Simona pierde, lăturile mă vor lovi și pe mine. Pe lângă cretinetzi și netandertali, arătându-se, în premieră absolută, interesat de tenis, fostul președinte Băsescu îmi aruncă un șir de injurii bazate pe niciun argument, în legătură cu calitatea mea de comentator de tenis. Face o mică pauză și apoi mai scrie pe facebook: „Sper că CTP-ul va comenta și meciul de fotbal Polonia-România, dacă se pricepe la toate”. 

Dl Băsescu, așa cum a procedat când mă acuza, fără să clipească, cum că aș fi lucrat la Scânteia, fără a se interesa în legătură cu faptul că n-am lucrat nicio zi, în niciun ziar, înainte de `89, nu are minima decență să se informeze că subsemnatul refuz să comentez fotbal de mulți ani de zile, de când am propus desființarea echipei naționale. Pe manipulatorul murdar îl preocupă doar să arunce asupra mea și previzibila înfrângere a băieților care dau cu piciorul în minge cu tricolorul pe ei. 

Are treabă cu sportul T. Băsescu, cât am eu cu mitropolia. Cât privește meciul Simonei, tenisul și comentariul de tenis, sunt gata să accept că dl Băsescu este un fin specialist și eu un ignorant. Asta însă nu schimbă cu o iotă ce-am spus joi seara la Digi24 și a declanșat, de fapt, flegmele de ultimă oră aruncate de distinsul: că președintele Iohannis a fost, la Washington, primul președinte al României care vorbește o engleză civilizată și nu miroase a comunisto-securist. Ceea ce subîntinde faptul că dl Băsescu vorbește englezește meltenește, în băsic ingliș, emană o duhoare de dihor securisto-comunist și s-a afirmat ca tată și protector al hoților, mai ales al hoațelor cu tupeu cât cuprinde. Asta va consemna istoria într-o notă de subsol, despre dl Băsescu, oricâte insulte va continua să-mi adreseze”.

Citeşte mai multe despre:   CTP,   Cristian Tudor Popescu,   Basescu,   Halep,   tenis
 
 
 
Loading...