Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment SCANDAL ÎN DIRECT. BECALI: Băi, CRIMINALILOR, lăsați DEȚINUȚII să vină acasă! (...) Ești un MONSTRU! Cum să lauzi pușcăriile? / DUMITRAȘCU: Dacă URLAȚI, nu înseamnă că aveți dreptate (VIDEO)

SCANDAL ÎN DIRECT. BECALI: Băi, CRIMINALILOR, lăsați DEȚINUȚII să vină acasă! (...) Ești un MONSTRU! Cum să lauzi pușcăriile? / DUMITRAȘCU: Dacă URLAȚI, nu înseamnă că aveți dreptate (VIDEO)

Un articol de: - 25 Ian 2017, 21:11
Foto: Gsp Eveniment

O discuție pe tema condițiilor din penitenciare s-a lăsat cu scandal într-o emisiune difuzată pe B1 TV.

În timp ce se discuta despre cazul unui bărbat care suferea de cancer și care ar fi decedat după gratii, Sorin Dumitrașcu, președinte de onoare al Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, a încercat să explice că în unitățile medicale ce țin de penitenciarele Jilava și Rahova condițiile de tratament sunt mult mai bune decât în spitalele publice și chiar și mâncarea ce le este servită deținuților este de o calitate mai bună.

Nu a apucat să intre în detalii, căci Gigi Becali a intervenit în emisiune și l-a catalogat drept ”un monstru” pe Dumitrașcu. Iar furia latifundiarului nu s-a oprit aici. Becali i-a acuzat pe cei de la penitenciare că sunt criminali, pentru că nu lasă deținuții să meargă acasă la familiile lor așa cum, în viziunea acestuia, prevede legea.

BECALI: Băi, CRIMINALILOR, lăsați DEȚINUȚII să vină acasă! / DUMITRAȘCU: Dacă URLAȚI, nu înseamnă că aveți dreptate

”Am fost eu la spitalul din Jilava. Cum puteți să vorbiți cu un asemenea om care ia apărarea penitenciarelor? N-am cum să am discuție civilizată cu dumneata! Dumneata ești un monstru! Cum să laude pușcăriile?”, a tunat Becali, la adresa lui Dumitrașcu.

Îndemnurile repetate ale acestuia din urmă la un dialog calm și argumentat au fost zadarnice. 

Gigi Becali a continuat să urle: ”am fost acolo și am văzut despre ce e vorba. Cum să spună așa ceva? E ca un hambar, un grajd de animale. Cum poți să minți în halul ăsta? Ce fel de om ești dumneata? Ești un monstru!”.

Apoi, Becali s-a plâns că deținuții nu sunt lăsați să meargă acasă la familiile lor așa cum ar prevede legea.

”Băi, criminalilor, lăsați oamenii să vină acasă! Să le dea drumul la oameni să vină acasă cum spune legea. Eu vorbesc așa pentru că am trăit pe pielea mea, am stat un an de zile în penitenciar fără să mă lase o zi acasă!”.

Sorin Dumitrașcu a încercat să îi explice că, potrivit legii, zilele libere se acordă deținuților doar după ce, anterior, ei au mai primit și alte tipuri de recompense.

”Unde scrie așa? Vai de capul vostru! Legea zice 25 de zile în regim semideschis într-un an!”, s-a răstit Becali.

Replica lui Dumitrașcu a fost pe măsură: ”dacă ar fi fost așa, ați fi mers în instanță și ați fi câștigat”.

Mai mult decât atât, Becali a acuzat autoritățile că dau deținuților ”mâncare care grăbește moartea, provoacă cancerul!”.

”Dacă urlați, nu înseamnă că aveți dreptate. Dacă ați fost condamnat, nu înseamnă că sunteți expert în penitenciare”, i-a replicat Dumitrașcu.
 

Citeşte mai multe despre:   spitale,   Jilava,   Gigi Becali,   cancer,   detinuti
 
 
 
Loading...