Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment UPDATE // SCANDAL MONSTRU în direct la TV, între Florentin Pandele și Bogdan Chirieac: Acuzații privind cheltuirea banilor publici / Replica lui Sabin Orcan (Newsweek): E culmea ipocriziei să fim calomniați de un ins care și-a scos la vânzare conștiința

UPDATE // SCANDAL MONSTRU în direct la TV, între Florentin Pandele și Bogdan Chirieac: Acuzații privind cheltuirea banilor publici / Replica lui Sabin Orcan (Newsweek): E culmea ipocriziei să fim calomniați de un ins care și-a scos la vânzare conștiința

Un articol de: Andrei Stan - 13 Iun 2019, 18:23
UPDATE // SCANDAL MONSTRU în direct la TV, între Florentin Pandele și Bogdan Chirieac: Acuzații privind cheltuirea banilor publici / Replica lui Sabin Orcan (Newsweek): E culmea ipocriziei să fim calomniați de un ins care și-a scos la vânzare conștiința Eveniment

UPDATE 21.43: Sabin Orcan, directorul Newsweek România, a reacționat după acuzațiile analistului Bogdan Chirieac cu privire la presupusele contracte pe care publicația le-ar fi primit de la primarul din Voluntari, Florentin Pandele.

Chireac, fondatorul DC News, i-a cerut joi, într-o emisiune de la Antena 3, edilului să facă publice fondurile oferite revistei Newsweek, după ce Pandele l-a acuzat pe analist că site-ul său de știri a primit bani publici de la PSD.  

Sabin Orcan susține că toate finanțările primite de Newsweek România sunt legale și transparente și precizează cu revista "nu a fost, nu este și nu va fi niciodată sponsorizată de vreun politician sau de vreun afacerist cu probleme penale", în contextul în care publicația a scris sufiente "știri și dezvăluiri despre 'isprăvile'" cuplului Pandele-Firea.

Publicăm mai jos, integral, replica lui Sabin Orcan la acuzațiile pe care le-a făcut Bogdan Chirieac:

"De regulă, nu răspund la calomniile scornite despre noi de diverse personaje certate cu morala, cu logica sau cu legea. Îmi place să cred că publicul nostru e atât de inteligent încât își dă singur seama care-i adevărul.
Dar e culmea ipocriziei să fim calomniați de cineva ca Bogdan Chirieac - un ins care și-a scos la vânzare conștiința și care a făcut de râs această breaslă. Despre care chiar organizațiile profesionale au stabilit că nu-și merită eticheta de jurnalist, după celebrul episod al șantajului la șeful ANI. Și despre care am dezvăluit recent cum este plătit de PSD sau de CNAIR, ca să dea “știri pozitive”.
Ca atare, țin să precizez încă o dată: revista noastră nu a fost, nu este și nu va fi niciodată sponsorizată de vreun politician sau de vreun afacerist cu probleme penale. Și nici de vreo instituție a statului.
Toate finanțările noastre sunt legale și transparente: publicitate, proiecte speciale și evenimente, donații, împrumuturi de la asociați.
De asemenea, nu am primit niciodată bani de la vreo primărie. Cu atât mai puțin de la primăriile conduse de cuplul Pandele-Firea. Despre care Newsweek România a scris în repetate rânduri în ultimul an.
E de ajuns pentru oricine să dea o căutare pe site ca să găsească zeci de știri și dezvăluiri despre “isprăvile” celor doi".
 

-Știrea inițială-

Schimb dur de replici în direct la Antena 3 între primarul din Voluntari, Florentin Pandele, și analistul politic Bogdan Chirieac, proprietarul site-ului dc.news.

Cei doi s-au contrat serios joi, în emisiunea "Ediție specială", pe tema banilor publici care au ajuns la diverse publicații media.

În contextul în care analistul a susținut că în PSD se desfășoară "războiul celor doamne", făcând referire la lupta pentru putere dintre tabăra Vioricăi Dăncilă și cea a Gabrielei Firea, și că premierul o sabotează pe cea din urmă, Florentin Pandele a intervenit telefonic la Antena 3 și a sărit în apărarea soției sale.Ce tragedie! Nouă persoane AU MURIT după ce au MÂNCAT acest PREPARAT! NU există antidot pentru asta

În timpul emisiunii, Bogdan Chirieac a mai spus că în București traficul este sufocant, în ciuda investițiilor masive, iar condițiile din spitale sunt insalubre.

Edilul din Voluntari, aflat la Londra cu Gabriela Firea, a ținut să precizeze că soția sa nu se află în vacanță în capitala Marii Britanii și nici pentru a se opera, ci se află acolo pentru investigații medicale.

Discuția a degenerat și s-a ajuns la acuze grele. Florentin Pandele a susținut că Bogdan Chireac a primit bani publici de la PSD, făcând trimitere la scandalul din jurul site-ului dc.news, care ar fi primit sume consistente de la actuala putere pentru știri pozitive.

Cum a decurs schimbul de replici dintre cei doi: 

Florentin Pandele: "Vreau să-l anunț pe domnul Chirieac, care acum încearcă să promoveze mesajele unei anumite tabere din PSD, vreau să îi spun că Gabi Firea nu este în nicio tabără din PSD. Gabi Firea este un simplu membru al PSD. Chiar astăzi, mergând spre clinică, am întrebat-o de ce nu intră într-o tabără, că oricum presa o tot dă în tabăra domnului Paul Stănescu. Ea mi-a spus că este simplu membru al PSD

Este deranjant că domnul Chirieac și alți colegi de-ai lui încearcă să o submineze pe Gabi Firea. Poate ar fi bine ca lumea să știe sumele uriașe de bani și contractele pe care le primește domnul Chirieac".

Bogdan Chirieac: "Nu înțeleg declarația mai multe decât controversată a domnului Pandele și chiar îl invit să publice aceste contracte, dar să publice și fondurile oferite revistei Newsweek, poate chiar în respectiva revistă".

Florentin Pandele: "Sunteți foarte prost informat, nu am nicio revistă. Voi publica în presă sumele și contractele pe care le primiți".

Bogdan Chirieac: "Vă rog să le publicați și să publicați toate contractele cu terenuri din Voluntari".

Neewsweek a publicat recent un material în care susține că Narcis Neaga, directorul general al CNAIR, a plătit 43.000 lei (aproximativ 10.000 de euro) firmei DC News, pentru a beneficia de o imagine favorabilă și știri pozitive.
Contractul a fost atribuit direct în prima jumătate a lunii decembrie a lui 2018.
 

 

 


 

Citeşte mai multe despre:   Florentin Pandele,   Bogdan Chirieac