Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Scandalul din cercetare continuă, după demiterea lui Nicolae Zamfir de la IFIN. Sindicaliștii sesizează DNA și cer noi revocări

Scandalul din cercetare continuă, după demiterea lui Nicolae Zamfir de la IFIN. Sindicaliștii sesizează DNA și cer noi revocări

Un articol de: Andrei Vlad - 10 Iun 2021, 12:28
Scandalul din cercetare continuă, după demiterea lui Nicolae Zamfir de la IFIN. Sindicaliștii sesizează DNA și cer noi revocări Eveniment

Îndepărtarea lui Nicolae Zamfir de la conducerea IFIN-HH nu a rezolvat problemele din cercetarea românească, au anunțat sindicaliștii din cadrul Federației Hermes. Potrivit acestora, un alt om „cheie" din cadrul Ministerului Cercetării trebuie să fie îndepărtat, Dragoș Ciuparu, secretar de stat. 

Federația Sindicală Hermes lansează acuzații grave la adresa lui Dragoș Ciuparu, cât și a lui Gigel Paraschiv, secretar de stat în domeniul educației. 

„Dacă prin lege, la data de 1 aprilie 2021 Ministerul Educației și Cercetării s-a desființat și implicit funcțiile de secretari de stat au dispărut, în mod fraudulos foștii secretari de stat Gigel Paraschiv (educație) și Dragoș Mihael Ciuparu (cercetare) au desfășurat activitățile de secretari de stat în noile ministere infiintate fără a avea o numire din partea primului ministru Florin Cîțu. Cu două săptămâni în urmă Federația Hermes a depus o plângere penală la DNA împotriva lui Dragoș Mihael Ciuparu pentru uzurpare de calități oficiale și alte infracțiuni", a transmis Federația Hermes prin intermediul unui comunicat de presă. 

Sindicaliștii cer demiterea celor doi secretari de stat, cât și a miniștrilor Sorin Cîmpeanu și Ciprian Teleman. În plus, cercetătorii se adresează și DNA-ului, pentru a constata ilegalitățile, dacă este cazul. 

„Federația Sindicală Hermes solicită public revocarea imediată a miniștrilor Sorin Cîmpeanu și Ciprian Teleman pentru continuarea politicii distructive din ministerele pe care le conduc.

Solicităm DNA să urgenteze anchetele privind demnitari în funcție pentru a limita, în primă fază, proporțiile prejudiciului creat și a elimina ilegalitățile din viața copiilor noștri sufocați de un Minister al Educației populat de personaje de o incompetență rar întâlnită", au mai transmis sindicaliștii. 

 

Dragoș Ciuparu, în vizorul sindicaliștilor

 

În acest an, România a încasat o rușinoasă lovitură la nivelul Uniunii Europene, în domeniul cercetării, după ce Laserul de la Măgurele a fost exclus din consorţiul european ELI-ERIC, aprobat de Comisia Europeană pe 5 mai 2021.Păcat! O mare personalitate mondială a murit! L-au găsit fără suflare, în închisoare!

George Epurescu, vicepreședintele Federației Hermes, a comentat pe marginea acestui subiect, pentru B1.ro. Potrivit acestuia, managementul Laserului de la Măgurele a ignorat avertismentele comunității europene implicate în proiectul de cercetare.

În opinia lui Epurescu, atât Zamfir, cât și Ciuparu sunt vinovați de eșecul IFIN. Cercetătorul din Federația Hermes l-a acuzat pe Ciuparu că a rămas în funcție strict în baza prieteniei cu Zamfir, fostul director. 

„Monica Anisie a vrut să-l demită pe Zamfir după prima întâlnire, când i-am pus documentele pe masă. Ea s-a retras, nu mai vorbește deloc despre cercetare. A cerut 6 luni pentru prelungire (n.r. - angajamentul lui Nicolae Zamfir), pentru organizarea concursului. Toți au primit 6 luni, mai puțin Nicolae Zamfir, care a primit 3 ani și 10 luni, pentru că este prieten cu Ciuparu. Au lucrat împreună în Statele Unite, este o relație de prietenie", a declarat George Epurescu pentru B1.ro.

Dragoș Ciuparu a oferit, la rândul său, replica. 

„La ce se referă când spun 'prietenie'? La faptul că apreciez un om pentru realizările pe care le are și tot efortul pe care l-a depus pentru țara asta? Eu altfel de prietenie nu am cu domnul Zamfir. 

Ne cunoaștem și ne respectăm ca oameni de știință. Dacă atunci asta se numește prietenie, atunci da, suntem prieteni. Dincolo de asta, nu ne vizităm, nu ne serbăm împreună, nu facem revelioane și lucruri de genul acesta. Eu îl cunosc pe domnul Zamfir de o lungă perioadă de vreme și-l respect ca pe un om de știință de o foarte mare valoare. Nu este doar aprecierea mea, ci o apreciere generală în toată comunitatea științifică, la nivel național", a declarat secretarul de stat pentru B1.ro.

Citeşte mai multe despre:   DNA,   cercetare,   Dragos Ciuparu,   Gigel Paraschiv,   justitie