Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Se redeschide Transalpina! CNAIR a făcut anunțul

Se redeschide Transalpina! CNAIR a făcut anunțul

Un articol de: Andi Miron - 22 Mai 2020, 22:28
Se redeschide Transalpina! CNAIR a făcut anunțul Eveniment

Românii primesc noi vești bune, la o săptămână de când au intrat în vigoare măsurile de relaxare în contextul COVID-19. De sâmbătă, 23 mai, se redeschide circulația rutieră pe Transalpina.

Circulați rutieră pe Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, se redeschide sâmbătă dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Viteza maximă permisă pentru circulația pe Transalpina este de 30 km/oră, iar masa maximă totală autorizată este de 7,5 tone. 

08:00 – 20:00 este intervalul orar permis pentru circulația pe Transalpina

 

Transaplina, inaugurat de Carol al II-lea

 

Circulația pe Transalpina se redeschide după aproape 7 luni. Sectorul dintre Rânca și Obârșia Lotrului a fost închis în 29 octombrie 2019. 

Transalpina este cea mai înaltă șosea din România. Cel mai înalt punct este Pasul Urdele, situat la o altitudine de 2.145 metri. Drumul montan Transalpina face legătura între orașele Novaci (Gorj) și Sebeș (Alba). În total, străbate 4 județe: Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba. 

Transalpina a fost inaugurat în anul 1935 și are o lungime totală de 148 de kilometri. 

 

Când se redeschid terasele și restaurantele

 

Muzeele și traseele montane s-au redeschis, dar și proprietarii de restaurante și de hoteluri de la malul mării, se pregătesc de sezonul estival.

Peste 100 de hoteluri au anunțat la începutul aceste săptămâni că vor deschide oficial litoralul românesc, de la 1 iunie. Astfel, aproape un sfert din capacitatea de cazare a litoralului ar putea fi disponibilă. Tot atunci s-ar redeschide şi terasele pe litoral, spre deosebire de restaurante care ar putea fi deschise abia pe data de 15 iunie.

Citeşte mai multe despre:   CNAIR,   Transalpina,   turism