Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Se schimbă HARTA României. Autoritățile au decis REÎMPĂRȚIREA zonelor din două județe

Se schimbă HARTA României. Autoritățile au decis REÎMPĂRȚIREA zonelor din două județe

Un articol de: B1.ro - 18 Iul 2019, 18:57
Eveniment

Se schimbă harta României. Județul Vălcea va fi mai mare, după ce s-a demonstrat cu acte că o suprafață din județul Alba aparține de fapt vâlcenilor.

"În urma unei documentaţii înaintate Instituţiei Prefectului Vâlcea de către Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OJCPI) Vâlcea şi a unor discuţii avute cu conducerea acestei instituţii, a rezultat că a fost modificată şi actualizată limita administrativă dintre UAT Şugag (judeţul Alba) şi UAT Voineasa (judeţul Vâlcea). Astfel, suprafaţa judeţului Vâlcea s-a mărit cu 87 de hectare", a transmis prefectul Florian Marin, potrivit Agerpres.

LACRIMI AMARE ÎN SHOWBIZ! DIN PĂCATE, MIHAI CONSTANTINESCU... MEDICUL MONICA POP TOCMAI A CONFIRMAT ANUNȚUL TRIST (GALERIE FOTO)

Potrivit reprezentanţilor OJCPI Vâlcea, suprafaţa respectivă se află în extravilanul ambelor localităţi, pe o creastă de munte şi nu cuprinde locuinţe. 

TRAGEDIE ÎN SHOWBIZ: FLORIN PASTRAMĂ A ANULAT NUNTA! A FĂCUT INFARCT! DIN NEFERICIRE, BRIGITTE... (GALERIE FOTO)

"Limitele vechi ale celor două localităţi au fost stabilite în baza Legii 2 din 1968 şi nu erau fixe, astfel că au fost remăsurate şi reconturate pe limite fixe. Există o procedură operaţională în baza căreia s-au făcut aceste măsurători, de faţă fiind şi reprezentaţii celor două UAT-uri. A rezultat acest plus de suprafaţă, de 87 de hectare, care a trecut de la comuna Şugag la comuna Voineasa. Perimetrul respectiv este situat în extravilan - teren forestier şi goluri alpine -, în zonă nefiind gospodării care să fie preluate de la o comună la cealaltă", a precizat şefa Serviciului de Publicitate Imobiliară din cadrul OJCPI Vâlcea, Lavinia Busuioc, transmite aceeași sursă.

 
 
 
Loading...