Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Sebastian Ghiță: Codruța Kovesi minte cum respiră. Ce au făcut cu mine, falsificând probe, e o crimă (VIDEO)

Sebastian Ghiță: Codruța Kovesi minte cum respiră. Ce au făcut cu mine, falsificând probe, e o crimă (VIDEO)

Un articol de: - 20 Mar 2018, 21:29
Eveniment

Sebastian Ghiță o acuză pe șefa DNA Laura Codruța Kovesi că ”minte cum respiră”, susținând că nu sunt reale datele prezentate de aceasta în spațiul public, potrivit cărora instituția pe care o conduce are de recuperat un miliard de euro. 

”E o minciună. Ne minte pe toți. (...) Ei supraevaluează aceste prejudicii ca să țină oamenii în închisoare. Mie mi-au cerut cât... noi dacă vindeam tot orașul Ploiești, nu strângeam bani câte prejudicii au calculat ăștia la DNA. Acesta e unul din motive. Celălalt este ca să se dea mari la bilanțuri. L-ați auzit pe Portocală cum spunea «domne, o să-i luăm banii, o să-l ardem ca pe șoareci, o să îi cercetăm familia, o să-i blocăm conturile». Și atunci înmulțesc cu oricât. Dacă ei găsesc o factură falsă sau mită sau ceva, ei nu mai spun «i-a dat Ion lui Vasile 10.000 de euro». Ei zic «prin factura de 1 milion, deci sechestrăm un milion, că e spălare de bani». Apoi vine Codruța și spune «eu am sechestrat un miliard». A sechestrat pe naiba. Minte. Minte cum respiră. E momentul să folosim cuvinte serioase. Ce au făcut cu mine, falsificând probe, e o crimă. Mai mult nu puteau decât să mă împuște. E o crimă să falsifici probe unui om, ca să îl păcălești pe judecător și să îl arestezi pe acel om. E o crimă”, a declarat Ghiță în cadrul interviului pe care i l-a acordat jurnalistului Ion Cristoiu, potrivit EVZ.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Fostul deputat a vorbit și despre reacția judecătorilor sârbi în momentul în care, susține el, le-a prezentat dovezi că în România s-ar fi falsificat probe. 

”Gândiți-vă cum s-au uitat Ministerul Justiției sârbe, procurorii și judecătorii (sârbi - n.r.) când le-am dus dovezi că în țara mea s-au falsificat probe. Gândiți-vă cum și-au adus aminte de furia Aidei Popa, pe care au văzut-o etalânduse și agitându-se. A fost o videoconferință. Eu am participat la proceduri, și ea a fost într-unul din dosarele mele. Și a pledat foarte tare, în fața sârbilor, să mă țină arestat în baza acestor probe false. Și le-a explicat sârbilor cum tebuie să creăm un spațiu de siguranță și securitate în Europa, le-a mulțumit că mă fugăresc și sârbii pe aici. Și acum judecătorul sârb m-a chemat, s-a uitat peste aceste probe, și-a făcut cruce și m-a întrebat «doamna aceea agitată ce zice acum când vede că ți-a cerut arestarea pe baza unor probe false?»”, a mai spus Sebastian Ghiță. 
 

Citeşte mai multe despre:   Sebastian Ghita,   Laura Codruta Kovesi,   DNA
 
 
 
Loading...