Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment DNA anunţă urmărirea penală a unui fost ministru. Cauțiunea este de 1 MILION DE EURO

DNA anunţă urmărirea penală a unui fost ministru. Cauțiunea este de 1 MILION DE EURO

Un articol de: - 27 Apr 2018, 16:15
DNA anunţă urmărirea penală a unui fost ministru. Cauțiunea este de 1 MILION DE EURO Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

DNA anunță urmărirea penală a fostului ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu, în dosarul în care este acuzat de luare de mită. Cauțiunea stabilită în cazul lui Vlădescu este de 1 milion de euro.

Anunțul DNA  vine după ce Vlădescu a fost audiat, vineri, mai multe ore de procurorii anticorupție și la trei zile după ce preşedintele Klaus Iohannis a încuviinţat începerea urmării penale pe numele fostului ministru.

Şpaga de care este acuzat că a luat-o se ridică la un milion de euro. În total, în dosar ar fi vorba de o mită de 20 de milioane de euro, împărţită cu alţii, mită luată pentru modernizarea a două tronsoane de cale ferată între Bucureşti şi Constanţa, adică acea modernizare care a costat peste 820 de milioane de euro şi a durat şase ani pentru doar 225 de kilometri.

În acelaşi dosar, fostul deputat PDL Cristian Boureanu a fost chemat, marţi, pentru a fi audiat la DNA.

Redăm mai jos comunicatul integral al DNA

Ca urmare a îndeplinirii cerințelor legale și constituționale referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoane care au deținut o funcție ministerială la data faptelor, respectiv obținerea avizului favorabil din partea Președintelui României, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul VLĂDESCU SEBASTIAN, care la data unora dintre fapte a deținut funcția de ministru al Finanțelor Publice, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită (două infracțiuni),
- trafic de influență în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influență asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înțelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor și plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei București-Constanța, precum și plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeași companie.
Banii încasați ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăți făcute de statul român și erau achitați succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la compania C.N. C.F.R.).
În acest context, în prima parte a anului 2005, suspectul Vlădescu Sebastian împreună cu Costea Mircea Ionuț și Mititelu Mihaela, a pretins de la reprezentanții unei companii un comision de 3,5% din valoarea contractelor ce urmau a fi încheiate cu C.N.C.F.R. S.A. privind reabilitarea căii ferate București – Constanța pentru ca, în schimbul acestui comision, să își exercite atribuțiile care îi reveneau în calitate de ministru al finanțelor publice, respectiv să aprobe finanțarea suplimentară necesară pentru încheierea contractelor, precum și pentru a își exercita ulterior atribuțiile referitoare la asigurarea fondurilor necesare plății facturilor pentru lucrările efectuate.
În perioada 2008-2009, în baza acestei înțelegeri, a primit suma de aproximativ 1 milion de euro (reprezentând partea sa din comisionul pretins) în conturile bancare ale unor societăți comerciale pe care le controla.
Ulterior, în perioada 2009-2010, suspectul Vlădescu Sebastian, în calitatea menționată mai sus, pentru a-și îndeplini atribuțiile sale de serviciu într-un mod care să asigure finanțările respective, a acceptat de la reprezentantul companiei străine promisiunea sumei de 2 milioane de euro iar, în perioada noiembrie 2011- septembrie 2013, a primit suma de 65.000 de euro, sub forma finanțării activității unei companii offshore, unde avea calitatea de asociat.
De asemenea, în același context, suspectul Vlădescu Sebastian, în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2013, a pretins și primit de la aceeași persoană suma totală de 2.117.000 euro. În schimbul acestor sume de bani, suspectul Vlădescu Sebastian urma să își exercite influența pe care a pretins că o avea asupra ministrului transporturilor pentru a-l determina să asigure finanțarea necesară plății facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată București-Constanța.

Mai multe detalii referitoare la starea de fapt se regăsesc în comunicatul nr. 304/VIII/3 din data de 18 aprilie 2018.

Suspectului Vlădescu Sebastian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
 

Citeşte mai multe despre:   Sebastian Vladescu