Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Şedinţă de Guvern - pe agendă se află un acord de cooperare cu Republica Moldova cu privire la corupţie

Şedinţă de Guvern - pe agendă se află un acord de cooperare cu Republica Moldova cu privire la corupţie

Un articol de: Redacția B1.ro - 20 Iun 2019, 10:02
Foto: gov.ro Eveniment

Guvernul se reuneşte joi în şedinţă, printre proiectele de acte normative care au fost incluse pe agenda ședinței numărându-se, printre altele, și "Acordului de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei", se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Agenda şedinţei curpinde: 

  • proiectul de hotărâre privind aprobarea normelor metodologice pentru evaluarea în vederea acreditării institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare
  • raportul negocierii Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei privind contractarea unui împrumut în valoare de 177 milioane euro
  • bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Companiei Naţionale "Loteria Română" - SĂ
  • proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei
  • studiul de fundamentare pentru Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti 
  • proiectul de hotărâre privind aprobarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul turismului
  • modificarea hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019

Lista completă a documentelor incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 20 iunie poate fi vizualizată AICI.

 
 
 
Loading...