Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Șefa ÎCCJ, înainte de decizia CCR: Completurile au fost alcătuite potrivit legii (VIDEO)

Șefa ÎCCJ, înainte de decizia CCR: Completurile au fost alcătuite potrivit legii (VIDEO)

Un articol de: Elena Stanciu - 10 Apr 2019, 10:13
Foto: Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda Eveniment

Sesizarea lui Florin Iordache privind completurile de trei judecători de la Curtea Supremă este discutată, miercuri, de Curtea Constituțională. Speța l-ar putea scăpa pe Liviu Dragnea de condamnarea în primă instanță la trei ani și jumătate de închisoare cu executare, primită anul trecut, în dosarul angajărilor fictive.

În acest context, șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, a declarat miercuri dimineață că, în opinia sa, completurile au fost alcătuite potrivit legii. 

„Tocmai am trimis o statistică, ieri, la CCR în care am arătat că în perioada 2003-2018 au fost soluționate 170 de cauze care intră sub incidența legii 78/2000. Completurile au fost alcătuite potrivit legii”, a spus Cristina Tarcea.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Cristina Tarcea,   ICCJ,   CCR
 
 
 
Loading...