Șefi ai Jandarmeriei, urmăriți penal pentru că și-ar fi aprobat ilegal plata de ore suplimentare. Care este prejudiciul

Șefi ai Jandarmeriei, urmăriți penal pentru că și-ar fi aprobat ilegal plata de ore suplimentare. Care este prejudiciul
Bogdan Enescu // Foto: Inquam Photos - Octav Ganea

Procurorii militari din cadrul DNA au dispus începerea urmăririi penale în cazul a trei șefi din Jandarmerie. Bogdan Enescu, Ionuț Cătălin Sindile și Constantin Florea sunt acuzați că au încasat aproape 80.000 de lei în contul unor ore suplimentare pontate ilegal.

Șefi din Jandarmerie, urmăriți penal

Bogdan Enescu, împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, este acuzat de uzurpare a funcției dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (10 acte materiale).

De altfel, Bogdan Enescu a fost citat joi la DNA. El a precizat că a discutat cu procurul de caz, iar cercetările continuă „și se va face lumină fără nicio problemă”: „Nu am nicio intenție de a ascunde adevărul sau alte situații care pot conduce la clarificarea acestui caz”. Totodată, el a sugerat că nu ia în calcul să își dea demisia de la șefia Jandarmeriei Române.

Constantin Florea, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj, este urmărit penal pentru uzurpare a funcției dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale).

La rândul său, Ionuț Cătălin Sindile, colonel în rezervă, la data faptelor împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, este și el acuzat de uzurpare a funcției dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (7 acte materiale).

Potrivit surselor G4Media, Sindile, fostul șef al Jandarmeriei Române și unul dintre personajele principale la reprimarea violentă a protestului din 10 august 2018, a ieșit la pensie la doar 42 de ani pe motiv că are probleme cu inima. El a fost comandant al şcolii de aplicaţie pentru jandarmi și, de fapt, ar fi decis să facă acest pas date fiind diferențele considerabile între salariul primit la Școala de Aplicație și pensie.

Ce acuzații le aduc procurorii militari DNA celor trei șefi din Jandarmerie

Procurorii militari DNA susțin că, în cursul acestui an, cei trei au încasat „79.852 de lei reprezentând ore suplimentare, fără vreo justificare legală bazată pe vreo dipoziție a șefului ierarhic superior și fără vreun temei care să justifice caracterul operativ sau neprevăzut al activităților desfășurate”.

Enescu Bogdan ar fi aprobat, în perioada mai – iunie 2020, statele de plată și centralizatoarele lunare ale orelor prestate suplimentar și ar fi încasat drepturi bănești în sumă de 36.068 lei, reprezentând ore suplimentare. Acesta ar fi fost date fără respectarea prevederilor legale, fără ca efectuarea orelor suplimentare să fi fost dispusă de șeful ierarhic superior și fără ca, din documentele întocmite, să fi rezultat caracterul operativ sau neprevăzut al activităților desfășurate.

Florea Constantin, în perioada august – octombrie 2019, ar fi efectuat ore suplimentare, fără respectarea acelorași prevederi legale, și ulterior ar fi solicitat Inspectoratului General al Jandarmeriei Române acordarea majorării salariale corespunzătoare. Enescu ar fi aprobat documentele necesare. Astfel, în mai 2020, Constantin ar fi încasat 15.619 lei.

La rândul său, Ionuț Cătălin Sindile, în perioada septembrie 2018 – martie 2019, ar fi efectuat ore suplimentare fără respectarea prevederilor legale. Enescu a aprobat documentele necesare, așa încât, în iulie 2020, Sindile a încasat 28.165 lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe