Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Şeful Expertizei Legale din cadrul Casei de Pensii Mureş a fost arestat pentru 29 de zile

Şeful Expertizei Legale din cadrul Casei de Pensii Mureş a fost arestat pentru 29 de zile

Un articol de: B1 TV - 12 Mai 2011, 08:48
Foto: B1 TV Eveniment

Gheorghe Sămărghiţan, şeful Serviciului de Expertiză Legală din cadrul Casei de Pensii Mureş, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Decizia a fost luată de judecătorii Tribunalului Mureş, el fiind acuzat de procurorii anticorupţie de luare de mită în formă continuată.

Gheorghe Sămărghiţan a ajuns în faţa jduecătorilor cu propunere de arestare preventivă, după ce procurorii l-au prins în flagrant în timp ce lua mită 1.000 de lei de la două persoane pentru a le emite decizii de pensionare pe caz de boală.

Potrivit magistraţilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Sămărghiţan „alături de alte persoane sau prin intermediul acestora, a pretins sume de bani pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu în legătură cu procedurile de examinare sau reexaminare referitoare la încadrarea sau menţinerea gradului de invaliditate a unor persoane îndreptăţite să primească pensia aferentă încadrării în aceste grade de invalditate”.

Gheorghe Sămărghiţan este activ şi pe scena politică, fiind vreme îndelungată membru PD, formaţiune din care a fost exclus în 2007. După excludere şi-a pierdut şi mandatul de consilier judeţean. De atunci el a mai trecut pe la Partidul Liberal, pentru ca acum să se regăsească în rândurile Conservatorilor.

Vezi AICI integral comunicatul DNA.

Gheorghe Sămărghiţan, arestat pentru luare de mită



Citeşte mai multe despre:   mures,   arestat,   mita
 
 
 
Loading...