Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Șeful ISU Dobrogea și alți nouă angajați, infectați cu COVID-19

Șeful ISU Dobrogea și alți nouă angajați, infectați cu COVID-19

Un articol de: Beatris Ionita - 01 Noi 2020, 15:37
 Șeful ISU Dobrogea și alți nouă angajați, infectați cu COVID-19 Sursa Foto: Facebook/ ISU Constanta Eveniment

Focar de infecție cu COVID-19 la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa. Șeful instituției, colonelul Daniel-Gheorghe Popa, și alți 9 angajați din cadrul mai multor subunităţi, au fost diagnosticați cu noul coronavirus.

Potrivit comunicatului oficial trimis de ISU, capacitatea operaţională a instituţiei nu este afectată. Din același document se înțelege că angajații s-au molipsit în timpul desfășurării activității profesionale. 

"Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa este una dintre instituţiile care pe plan local asigură linia întâi în lupta cu virusul Covid-19. În acest context, 10 cadre ale inspectoratului, printre care si domnul inspector şef, au venit în contact cu acest virus şi s-au dispus măsuri medicale pentru fiecare în parte. Capacitatea operaţională nu a fost afectată de cazurile confirmate, activitatea inspectoratului se desfăşoară în continuare în parametrii optimi de răspuns în cazul producerii unor situaţii de urgenţă”, a transmis ISU Dobrogea, potrivit news.ro.

În acest moment, colonelul se află internat într-un spital din Bucureşti, iar starea sa de sănătate este stabilă. 

"Domnul inspector şef este internat într-un spital din Bucureşti, starea dumnealui fiind una stabilă şi atent monitorizată de cadrele medicale. Suntem alături de dumnealui, cât şi de toţi ceilalţi afectaţi de acest virus şi le dorim multă sănătate. În prezent, comanda inspectoratului este asigurată de dl. colonel Ionel Roşca, iar capacitatea operativă a instituţiei nu este afectată”, a subliniat ISU Dobrogea

 

Citeşte mai multe despre:   ISU Dobrogea,   COVID-19