Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Copiii presimptomatici și cum își dau seama părinții că starea de sănătate a minorilor testați pozitiv pentru COVID-19 se agravează

Copiii presimptomatici și cum își dau seama părinții că starea de sănătate a minorilor testați pozitiv pentru COVID-19 se agravează

Un articol de: Maria Zărnescu - 01 Oct 2020, 08:33
Copiii presimptomatici și cum își dau seama părinții că starea de sănătate a minorilor testați pozitiv pentru COVID-19 se agravează Foto: Pixabay.com Eveniment

Cei mai mulți copiii dezvoltă forme ușoare de COVID-19, după ce au infectați cu noul coronavirus. Există însă și semne ori simptome ce ar trebui să le dea de gândit părinților, iar dacă minorii se confruntă cu respirație îngreunată, ar trebui să contacteze un medic sau să sune la 112, explică specialiștii.

Copiii diagnosticați cu COVID-19, care nu sunt internați în spital pentru că nu au simptomatologie sau au făcut forme ușoare ale bolii, pot rămâne acasă. O problemă în rândul părinților ar fi însă cum să își dea seama când starea minorului se agravează și mai ales care sunt simptomele care ar trebui să tragă un semnal de alarmă.

Starea de sănătate a minorilor trebuie să fie urmărită cu atenție, pentru că ea se poate schimba rapid. Medicul Adrian Marinescu, de la Institutul Matei Balș din Capitală, a explicat cum pot părinții să își dea seama când ar trebui să cheme o salvare și să ducă minorul testat pozitiv la unul dintre spitalele de suport – covid.

 

Copiii presimptomatici vs. simptomatici

 

Medicul Adrian Marinescu a explicat faptul că minorii pot să nu fie pacienți asimptomatici, ci presimptomatici, urmând ca forma să se poată agrava în câteva zile. Medicul de la Institul Matei Balș a precizat că respirația îngreunată este primul, dar și unul dintre cele mai importante semne că starea de sănătate a copilului s-ar putea agrava.

„Ei pot să nu fie asimptomatici, pot să fie presimptomatici, adică, atenţie, există un interval de urmărire, mai ales în prima săptămână, când există riscul să apară şi complicaţii. Ce contează foarte mult este dacă la un moment dat respiraţia începe să fie grea. În gripă, debutul este de obicei brusc şi insuficienţa respiratorie apare mult mai repede, aici lucrurile se întâmplă pas cu pas, şi trebuie să vedem dacă la un moment dat se întâmplă o lipsă de oxigen”, a atenţionat dr. Adrian Marinescu, medic infecţionist la Institutul „Matei Balş”, a explicat el, potrivit Digi24.

 

Febra și lipsa aerului – un semnal de alarmă pentru părinți

 BOMBĂ în showbiz! George Burcea și Viviana Sposub au anunțat că vor fi ...

În cazul în care copilul rămâne fără gust și fără miros, fără aer, face febră sau are o stare generală de sănătate proastă, părinții sunt sfătuiți să sune la 112, iar copilul să fie consultat de un medic. Acesta va decide care este cea mai corectă schemă pentru minorul bolnav.

Mai mult decât atât, este cât se poate de important ca părinții să nu administreze antibiotice copiilor testați pozitiv pentru COVID-19.

Trebuie în mod evident să evităm tratamentul cu antibiotice, marea majoritate a infecţiilor respiratorii în cursul sezonului rece sunt infecţii virale, iar tratamentul antibiotic trebuie administrat numai în momentul în care este vorba despre o infecţie bacteriană”, a declarat profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, potrivit sursei citate mai sus.