Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Senatul a respins proiectul de majorare a alocației pentru copii

Senatul a respins proiectul de majorare a alocației pentru copii

Un articol de: - 16 Oct 2013, 16:16
Senatul a respins proiectul de majorare a alocației pentru copii Foto: StirileProTv.ro Eveniment

Senatorii au respins, miercuri, propunerea legislativă care prevede majorarea de la 42 la 200 de lei a alocației de stat pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani.

Proiectul a întrunit 41 de voturi ”pentru”, 51 de voturi ”împotrivă” și 9 abțineri, urmând ca for decizional să fie Camera Deputaților.

Iniţiativa primise deja raport comun de respingere din partea Comisiilor pentru buget-finanţe şi muncă ale Senatului.

Asta, după ce săptămâna trecută, în discuţiile din Comisia de Muncă, ministrul Muncii Mariana Câmpeanu a explicat că nu sunt bani pentru majorarea cerută şi că o variantă ar fi acordarea de sume mai mari în cazul familiilor sărace şi cu mulţi copii, însă Constituţia nu permite o astfel de măsură.

Proiectul de lege a fost iniţiat de parlamentari aparţinând tuturor grupurilor, printre care şi preşedintele Comisiei pentru muncă, social democratul Liviu Pop.

Citeşte mai multe despre:   Senat