Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Sesizare la Parchet cu privire la noul look al lui Radu Mazăre, asemănător cu cel al lui Hitler

Sesizare la Parchet cu privire la noul look al lui Radu Mazăre, asemănător cu cel al lui Hitler

Un articol de: - 20 Noi 2014, 15:05
Eveniment

Radu Mazăre a fost reclamat la Parchetul General de către Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului, care atrage atenția că primarul Constanței are o tunsoare şi o mustaţă ca cele ale lui Adolf Hitler.

MCA România consideră acest gest "scandalos şi provocator" în contextul alegerii unui etnic german pe postul de preşedinte al ţării, relatează HotNews.

Sesizarea Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului:

„MCA România consideră gestul primarului Radu Mazăre, cel de a se prezenţa public și în făța judecătorilor cu o înfăţişare (tunsoare, mustaţă) care o copiază pe cea a lui Adolf Hiltler că fiind scandalos şi provocator. La numai două zile după ce un cetăţean român, etnic german, a devenit Preşedintele României, primarul Radu Mazăre a apărut public cu o tunsoare de tip Adolf Hitler. Este o dovadă, credem noi, de sfidare deliberată care susţine atât solicitările noastre repetate cu privire la promulgarea Legii 107/2006, în ultima ei formă modificată cât şi avertizările noastre repetate cu privire la tolerarea unor astfel de apariţii publice a unor funcţionari publici care sunt retribuiţi inclusiv din taxele şi impozitele plătite de toţi cetăţenii români, indiferent de apartenenţa lor etnică, religioasă, etc.

Reamintim că în 2009 Primarul Radu Mazăre a defilat în public în uniformă nazistă. Fapta să a rămas nesancționată politic și juridic. Plângerea împotriva lui Radu Mazăre a fost tratată netransparent, eronat și părtinitor, fapt care a permis "recidivă" domnului Mazăre, care consideră că această este modul cel mai adecvat de a se prezenţa, că persoană publică, în faţă cetăţenilor români”
.

Radu Mazăre nu demisionează dupa eșecul lui Ponta

Citeşte mai multe despre:   radu mazare,   Adolf Hitler
 
 
 
Loading...