Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Sezonul turistic de iarnă s-a încheiat oficial la Predeal şi Poiana Braşov

Sezonul turistic de iarnă s-a încheiat oficial la Predeal şi Poiana Braşov

Un articol de: - 13 Apr 2018, 16:48
Eveniment

Sezonul turistic de iarnă 2017-2018 s-a închis oficial pe 9 aprilie la Predeal.

De asemenea, sezonul turistic rece s-a încheiat şi la Poiana Braşov, informează Agerpres.

Cătălin Câmpeanu, directorul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Predeal, consideră că acest sezon a fost unul „destul de bun”.

„Sezonul s-a încheiat, zăpada aproape s-a topit. Din primele date se pare că sezonul a fost unul destul de bun, dar rezultatele oficiale vor fi date publicităţii săptămâna viitoare. Acum se lucrează la centralizarea lor. Turiştii care vor veni în continuare la Predeal pot merge în drumeţii montane, pot face diverse trasee turistice cu cazare la cabane, sunt posibilităţi de relaxare şi atunci când nu este zăpadă'', a explicat Câmpeanu.

În sezonul turistic, în Poiana Braşov, turiştii au fost mai prezenţi în timpul săptămânii, faţă de weekend.

„Domeniul schiabil s-a închis în 9 aprilie. În partea superioară a Masivului Postăvarul mai există strat de zăpadă, dar nu este suficient pentru a se schia în siguranţă. (...) Numărul trecerilor pe la turnichetele mijloacelor de transport pe cablu a fost de 2.139.688, puţin mai mare decât în sezonul 2016-2017. Numărul turiştilor care au venit în staţiune a fost mai mare în timpul săptămânii decât în weekend, iar acest lucru a dus la o creştere mai mare a numărului de treceri pe la turnichete'', a susţinut administratorul domeniului schiabil din Poiană, Dorin Drăgoi.
 
Astfel, mijloacele de transport specifice sezonului turistic rece, telegondola, telescaunul şi teleschiurile, au fost oprite.

Singurul mijloc de transport disponibil a rămas telecabina Kanzel, pentru turiştii care vor să ajungă în Masivul Postăvarul. 

Citeşte mai multe despre:   Stiri Predeal,   Stiri Brasov