Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Sfârșit de săptămână agitat: Record de pacienți la spitalul “Sf. Spiridon” din Iași

Sfârșit de săptămână agitat: Record de pacienți la spitalul “Sf. Spiridon” din Iași

Un articol de: - 22 Mai 2011, 18:54
Foto: ziare-pe-net.ro Eveniment

Numai în ultimele 24 de ore 180 de pacienți au ajuns la camera de gardă a Spitalului Sfântul Spiridon. Majoritatea persoanelor care s-au prezentat la spitalul ieșean fuseseră victimele unor agresiuni. Numărul de pacienți tratați într-o singură zi este cel mai mare de la începutul anului pentru unitatea medicală, anunță Mediafax.

Potrivit declarației coordonatorului UPU-Smurd Iași, medicul Diana Cimpoieșu, în ultimele 24 de ore 180 de persoane au ajuns la Sfântul Spiridon, pentru tratament, majoritatea fiind victimele unor agresiuni.

Sursa citată a mai adăugat că numărul foarte mare de pacienți ar putea fi explicat și de consumul de alcool, prilejuit de celebrarea sfinților Constantin și Elena.

"Sunt persoane de toate vârstele, care au fost aduse cu ambulanţa la spital. În majoritate, pacienţii au ajuns la noi cu politraumatisme şi plăgi tăiate. Am avut un pacient diabetic, de 59 de ani, care după ce a petrecut de ziua lui, a confundat seringile, şi şi-a injectat o supradoză de insulină. Au existat şi cazuri de auto-accidentare. Astfel, un pacient de 46 de ani din comuna Lungani a băut câteva pahare, apoi a luat o oală cu apă fierbinte de pe foc şi a căzut pe spate. Bărbatul are arsuri de gradul II, la nivelul gâtului, mâinilor şi toracelui, fiind internat în clinica de chirurgie plastică”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu.

Totodată Diana Cimpoieșu a mai precizat că au existat și câteva cazuri de tentative de suicid, prin secționarea venelor cu obiecte tăioase.

"O parte dintre pacienţi au rămas internaţi în spital, însă majoritatea au plecat după ce au primit îngrijirile de urgenţă. A fost cea mai aglomerată gardă din acest an la spitalul ieşean”, a adăugat medicul Diana Cimpoeşu.

Citeşte mai multe despre:   Iasi,   pacienti,   spital,   violente,   victime,   smurd,   record
 
 
 
Loading...