Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Sfaturile ultraşilor pentru cei care se vor întâlni în stradă cu jandarmii pe 1 decembrie

Sfaturile ultraşilor pentru cei care se vor întâlni în stradă cu jandarmii pe 1 decembrie

Un articol de: B1.ro - 29 Noi 2018, 23:01
Sfaturile ultraşilor pentru cei care se vor întâlni în stradă cu jandarmii pe 1 decembrie Eveniment

Revistra Ultra', publicaţie dedicată fenomenului "ultras" din România, are o iniţiativă mai puţin obişnuită şi vine cu câteva sfaturi pentru miile de români aşteptaţi în stradă cu ocazia evenimentelor dedicate Zilei Naţionale şi care se vor întâlni, inevitabil, cu jandarmii.

"Având vedere că Jandarmeria Română a anunțat prezența câtorva mii de jandarmi, în stradă, pentru 1 Decembrie, ne vedem nevoiți să venim cu niște sfaturi utile, pentru a proteja cetățenii români de aceste așa-zise forțe de ordine", scrie publicaţia pe pagina sa de Facebook.

"Sfaturile utile" vin în contextul în care la mitingul Diasporei de pe 10 august din Bucureşti, jandarmii s-au dedat la violenţe inimaginabile inclusiv împotriva cetăţenilor care protestau paşnic. Imagini cumplite, cu jandarmi lovind cu bestialitate oameni care aveau mâinile ridicate deasupra capului, trecători paşnici, turişti străini sau chiar jurnalişti, au fost fost suprinse atunci în Capitală. 

Deşi există o anchetă deschisă la Parchetul General cu privire la evenimentele din 10 august, niciun jandarm nu a fost tras la răspundere până în prezent sau măcar trimis în judecată.

Iată, aşadar, ce îi sfătuiesc "ultraşii", cunoscuţi pentru "ciocnirile" lor dese cu forţele de ordine, pe românii care vor ieşi în stradă cu ocazia Centenarului, pentru a se "proteja" cât mai bine de eventualele abuzuri ale Jandarmeriei:

"1. Luați cu voi: buletinul, camera foto și memoria bună. Este important să aveți asupra voastră un act de identitate – polițiștii sau jandarmii au dreptul să vă legitimeze.

2. În mulțime, nu vă separați de prieteni sau cunoscuți, pentru că nu se știe când veți avea nevoie de martori în caz că sunteți implicați în vreun incident violent; De asemenea, încercați să nu vă lăsați provocați de jandarmi (mai ales de jandarmii în civil) și nu vă implicați în acțiuni violente.

3. Este bine să aveți asupra voastră și un telefon cu funcție de înregistrare sau o cameră foto/video, cu bateriile încărcate și capacitate de stocare a informațiilor. Organele de ordine aflate în uniformă pe spațiul public pot fi fotografiate&filmate, indiferent dacă vreun agent încearcă să vă intimideze spunând contrariul – evenimentele înregistrate sunt mai ușor de demonstrat în caz că se ajunge la contestarea unor situații la parchet sau instanță.

4. Dacă, în ciuda legitimării, sunteți dus cu forța la poliție, înregistrați mental tot ce vi se întâmplă pe drum și la secție, pentru a putea relata în cazul în care trebuie să faceți o plângere penală pentru purtare abuzivă a organelor de ordine:
– dacă agenții respectivi s-au legitimat, rețineți numele lor, fizionomia sau semne particulare ale acestora;
– țineți minte ora la care ați fost ridicat de poliție și cât ați fost ținut în sediu;
– dacă v-au agresat verbal sau fizic, la plecarea din sediu chemați prieteni sau rude care să vă vadă starea și să fie martori, apoi mergeți imediat la o cameră de gardă a unui spital sau la Institutul de Medicină Legală;
– cereți neapărat un certificat medico-legal după ce sunteți consultat de medic;
– fotografiați urmele agresiunilor la care ați fost supus – fotografiile trebuie să fie color.DECIZIE ŞOC: Declaraţia pe propria răspundere REVINE. ESTE OBLIGATORIE în toată ţara!

5. Poliția este obligată să întocmească un proces verbal de constatare a faptei pentru care v-a condus la secție. Nu semnați procesul verbal dacă nu sunteți de acord cu ce scrie în el sau scrieți la mențiuni versiunea voastră. Indiferent dacă l-ați semnat sau nu, dacă vă este înmânat pe loc sau îl primiți mai târziu acasă, procesul verbal poate fi contestat în termen de 15 zile la judecătoria de pe raza localității sau sectorului în care a avut loc fapta sancționată. La contestație se anexează copii după procesul verbal, actul de identitate și orice alte dovezi utile în sprijinul afirmației voastre. Este util și un martor credibil.

6. Conducerea la secție, cu forța sau de bunăvoie, se poate produce chiar dacă ați prezentat un act de identitate organului de ordine. Acesta are dreptul legal de a vă ține la secție 24 de ore, timp în care nu aveți dreptul, de exemplu să chemați un avocat, așa cum se întâmplă în cazul reținerii sau arestării. La plecare cereţi un document sau un act din care să rezulte că ați fost condus și ținut în secție timp de x ore; dacă nu cereţi, poliţia nu vă va da. Acest document vă va folosi.

7. În cazul în care la secție sau pe stradă ați fost agresați de forțele de ordine faceți o plângere la parchet. Legea nu mai prevede un termen fix dar e bine să o depuneți cât mai repede după petrecerea faptei. Certificatul medico-legal, fotografiile color şi declaraţiile martorilor vor fi de folos. Dacă aveți posibilităţi materiale este bine – dar nu obligatoriu – să angajați un avocat. Dacă parchetul dispune neînceperea urmării penale (NUP) aveți 20 de zile la dispoziţie de la comunicare să contestați decizia la procurorul ierarhic superior. Dacă şi acesta confirmă NUP, aveți alte 20 de zile de la data comunicării să faceți contestaţie la judecătorie".

Sfaturile ultraşilor pentru cei care se vor întâlni în stradă cu jandarmii pe 1 decembrie

Citeşte mai multe despre:   Revista Ultra',   1 Decembrie