Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Și-a otrăvit bunica pentru că nu îl lăsa să se uite la televizor

Și-a otrăvit bunica pentru că nu îl lăsa să se uite la televizor

Un articol de: - 24 Mai 2011, 18:29
Foto: deviantart.net Eveniment

Un tânăr de 26 de ani, din Rădăuți-Prut a fost arestat, marți, fiind acuzat că și-a otrăvit bunica pentru că îl punea să muncească și nu îl lăsa să se uite suficient la televizor.

Bărbatul, care locuia cu bunica sa în localitatea Cernești din județul Vaslui, a turnat o substanță toxică în vinul pe care l-a băut ulterior bătrâna. Femeia a ajuns la spital în stare gravă în urma ingerării otrăvii, anunță Mediafax.

Polițiștii spun că motivul crudei răzbunări ar fi fost certurile dintre femeia de 71 de ani și nepot, pe tema orelor pe care acesta le petrecea la televizor și nu la muncă.

"Cercetările în acest caz au fost demarate după ce, în urma unui apel la numărul de urgenţă 112, femeia a fost transportată la spital cu ambulanţa, existând suspiciunea de a fi ingerat o substanţă toxică. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, în ziua în care a ajuns la spital, victima a consumat băuturi alcoolice în locuinţa sa, împreună cu nepotul şi alţi doi vecini. După plecarea acestora din urmă, tânărul a amestecat o substanţă toxică în vinul rămas într-o sticlă, din care a băut apoi bătrâna", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Vaslui, Mihaela Ştraub.

Tânărul a fost prezentat, marți, de procurorii instanței cu propunerea de arestare preventivă pe 29 de zile. În urma prezentării materialului probator magistrații au decis emiterea mandatului de arestare, sub acuzația de tentativă de omor în formă calificată.

Citeşte mai multe despre:   televizor,   arestat,   vaslui,   tanar
 
 
 
Loading...