Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Site-ul ANAF nu va funcționa până duminică dimineață din cauza unor operațiuni de mentenanță

Site-ul ANAF nu va funcționa până duminică dimineață din cauza unor operațiuni de mentenanță

Un articol de: Elena Stanciu - 21 Noi 2020, 10:48
Site-ul ANAF nu va funcționa până duminică dimineață din cauza unor operațiuni de mentenanță Foto: Captură B1 TV Eveniment

Site-ul ANAF nu va funcționa până duminică dimineață, la ora 9.00, din cauza unor operațiuni de mentenanță. Potrivit unui comunicat de presă, este vorba despre intervenții de modernizare a rețelei de comunicații SAN (Storage Area Network), care vor duce la imposibilitatea folosirii serviciilor electronice ale portalului anaf.ro. Operațiunile de mentenanță au început sâmbătă la ora 9.00 și vor dura 24 de ore.

 

Potalul ANAF, indisponibil până duminică la ora 9.00

 

“MFP și ANAF optimizează permanent aplicațiile informatice pentru îmbunătățirea administrării fiscale a contribuabililor, atât din perspectiva procedurilor interne pentru eficientizarea proceselor, cât și din perspectiva utilizării serviciilor electronice de către contribuabili. Astfel, creăm posibilitatea de digitalizare pe scară mai largă a formularisticii primite și transmise de către ANAF, iar, pe de altă parte, dezvoltăm interconectarea cu alte instituții pentru asigurarea comunicării electronice a datelor la nivel inter-instituțional și pentru a reduce prezența contribuabililor la ghișeu”, se arată în comunicatul citat.

 

Ministrul Finanțelor spune că vor fi aduși bani la buget prin digitalizare, informatizare și implementarea e-facturare

 

La finalul lunii octombrie, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, declara că liberalii nu au de gând să mărească taxele și impozitele pentru a aduce mai mulți bani la buget. Bani la buget vor fi aduși prin digitalizare, informatizare și implementarea e-facturare, spunea Cîțu. Estimările invocate de el arată că acestea vor aduce un plus de 20 de miliarde, deci două puncte procentuale. 

„Nu umblăm la veniturile cetăţenilor, nu creştem taxe, nu băgăm taxe, nu facem nimic din aceste strategii şi nici nu vom lua bani de la Fondul Monetar Internaţional. (...) Cei care ne acuză pe noi de taxe, de creştere de taxa unică, au introdus taxe în ultimii ani. Noi am scos taxe, nu vom băga niciodată taxe în perioadă de criză”, dădea asigurări Florin Cîțu și pe 23 septembrie.

Au descoperit un aeroport părăsit în urmă cu 50 de ani. Au controlat toată zona şi au rămas uluiţi de ce au mai găsit

Citeşte mai multe despre:   ANAF,   Ministerul Finantelor,   Florin Citu