08 Ian, 18:03
Acasa
›
Ştiri
›
Eveniment
›
Șoferul unui microbuz școlar cu 16 elevi la bord a fost prins cu alcoolemie de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat
Șoferul unui microbuz școlar cu 16 elevi la bord a fost prins cu alcoolemie de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat
Șoferul unui microbuz școlar este cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului, după ce a fost prins, în afara localității Ghergheasa, Buzău, cu alcoolemie de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce transporta 16 elevi.
Microbuzul a fost oprit în trafic de către polițiștii rutieri pentru un control de rutină.
Potrivit reprezentanților IPJ Buzău, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a fost imediat coborât de la volan și transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice, scrie Hotnews.
În plus, pe lângă dosarul penal pentru conducere sub influența alcoolului, bărbatul a primit o amendă și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule.