Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Sora purtătorului de cuvânt al PMP, SECHESTRATĂ! Magda Bistriceanu, anunț înfiorător

Sora purtătorului de cuvânt al PMP, SECHESTRATĂ! Magda Bistriceanu, anunț înfiorător

Un articol de: B1.ro - 14 Mar 2018, 13:25
Eveniment

Sora purtătorului de cuvânt al PMP a fost sechestrată. Anunțul îngrozitor a fost făcut chiar de către Magda Bistriceanu.

De profesie medic, sora PMP-istei era hărțuită de mai mult timp de un pacient. Miercuri dimineață, acesta a intrat în cabinetul ei și a sechestrat-o. Colegii medicului au chemat poliția, care nu a făcut decât să aștepte ca individul să descuie ușa de bună voie.

Soțul acesteia, alertat de asemenea de personalul medical, a ajuns în grabă la spital și a reușit să-l imobilizeze pe pacientul cu probleme psihice.

Mai mult, ajuns la secție, bărbatul a fost interogat timpd e două ore, iar apoi a fost lăsat liber.

"Noaptea minții!
Mă sună sora mea și-mi spune că un pacient de al ei a făcut o obsesie pentru ea și o urmărește, o hărțuiește de o săptămână. Azi, respectivul intră în cabinet și efectiv o sechestrează. Colegele sună la poliție, apare un echipaj format din 3 polițiști care nu au intervenit pentru că așteptau să se producă flagrantul, adică stăteau ca proștii la ușa cabinetului și așteptau să iasă respectivul. Într-un final a apărut soțul ei alertat de colege, a intrat și l-au mobilizat pe "dement". Faza tare e că l-au dus la poliție și după două ore de audieri i-au chemat mama să-l ia acasă. Nu știu care sunt procedurile, dar cu ăștia trebuie să mori ca să intervină!"

Citeşte mai multe despre:   PMP,   Magda Bistriceanu,   medic
 
 
 
Loading...