Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Sorin Cîmpeanu: Adeverințele medicale vor fi luate în considerare și în format electronic. Dacă un elev care prezintă simptome nu vine la școală, nu se pun absențe (VIDEO)

Sorin Cîmpeanu: Adeverințele medicale vor fi luate în considerare și în format electronic. Dacă un elev care prezintă simptome nu vine la școală, nu se pun absențe (VIDEO)

Un articol de: Irina Mina - 04 Feb 2021, 12:01
Sorin Cîmpeanu: Adeverințele medicale vor fi luate în considerare și în format electronic. Dacă un elev care prezintă simptome nu vine la școală, nu se pun absențe (VIDEO) Eveniment

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi, că adeverințele medicale ale elevilor vor fi luate în considerare, de la 8 februarie, și în format electronic. Totodată, acesta a menționat că nu se vor pune absențe elevilor care nu se prezintă la școală deoarece au simptome de infectare cu Covid-19.

Sorin Cîmpeanu: În situația în care un elev prezintă simptome și nu se prezintă la școală, nu se pun absențe sau acestea sunt motivate

 

Adeverințele medicale vor fi luate în considerare și în format electronic. Am anunțat deja de ieri, nu știu dacă face obiectul unui ordin de ministru, dar, ca să vorbim toți același lucru, adeverințele medicale eliberate cu privire la vulnerabilitățile elevilor care le împiedică prezența fizică la școală, în primul semestru, rămân valabile. Dacă acele adeverințe au fost eliberate pe baza unor boli cronice, de exemplu diabet, din păcate nu s-au vindecat de diabet între primul și cel de-al doilea semestru. Nici elevul și nici cadrul didactic. Deci adeverințele eliberate pe primul semestru rămân valabile.O să introducem un articol conform căruia se vor lua în considerare adeverințele în format electronic”, a spus oficialul.

El a vorbit și despre nivelul la care se decide suspendarea orelor în format fizic într-o instituție: „Am primit observații din țară cu solicitarea de a introduce totuși o limită de la care se ia în considerare închiderea, suspendarea activității în întreaga școală. În momentul de față, în ordin, dacă ați observat proiectul de ordin, este prevăzută închiderea clasă cu clasă la apariția unui număr de două cazuri în învățământul gimnazial și liceal și la apariția unui singur caz pentru preșcolari și învățământul primar. Solicitarea este de precizare al unui număr, spre exemplu de la mai mult de două clase în care se suspendă activitatea putem sau nu putem să vorbim de închiderea, suspendarea activității în întreaga școală”.

Ministrul Educației a mai declarat că sunt solicitări legate de testarea profesorilor.

„De asemenea, este o solicitare legată de posibilitatea de testare cu teste antigen și a cadrelor didactice care, bineînțeles, nu au nevoie de alt accept, decât al lor, dacă doresc să pot face acest lucru în școală, la cabinetele medicale. Subliniez dacă doresc”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Cât despre cazurile în care elevii prezintă simptome de infectare cu noul coronavirus, oficialul a spus: „Poate ar trebui mai clar precizate acele situații în care, dacă elevul prezintă simptome, recomandarea să fie inclusiv la nivelul ordinului de ministru comun mai clar, de a nu se prezenta în colectivitate. De asemenea, cred că este bine să precizăm că în situația în care prezintă simptome nu se prezintă la școală, nu se pun absențe sau acestea sunt motivate. Îi rog pe colegii inspectori generali să ia în considerare acest lucru și să-l transmită deja în școli”.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.Atenție! A anunțat când vine valul 4 în România și anticipează noi restricții anti-COVID-19

Citeşte mai multe despre:   Sorin Cimpeanu,   redeschidere scolilor