Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Sorin Cîmpeanu, despre cazul profesorului de sport care a fotografiat trei eleve în vestiar: Astfel de persoane nu au ce căuta în învățământul românesc

Sorin Cîmpeanu, despre cazul profesorului de sport care a fotografiat trei eleve în vestiar: Astfel de persoane nu au ce căuta în învățământul românesc

Un articol de: - 05 Oct 2015, 14:58
Foto: dantanasa.ro Eveniment

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit luni despre cazul profesorului de sport care a fotografiat trei fete în vestiar și a precizat că astfel de persoane nu au ce să caute în învățământul românesc.

"Un caz absolut regretabil la Școala 164. Profesorul de educație fizică a recunoscut fapta, dar mai trist este că a și explicat că ar fi vrut să fie o amenințare pentru a-i disciplina pe copii. (...) Nu înțeleg cum mai există în sistemul de învățământ românesc profesori care amenință. Îmi pare rău că trebuie să spun deschis: astfel de persoane nu au ce căuta în învățământul românesc, iar exemplele pe care noi, ministerul, trebuie să le dăm trebuie să fie ferme", a precizat ministrul.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a primit o sesizare din partea unui părinte potrivit căreia un profesor de sport de la Școala nr. 164 ar fi intrat în vestiarul care ducea spre toaleta unității de învățământ și ar fi fotografiat trei fete, scrie Agerpres.

Cîmpeanu a susținut că a cerut explicații Inspectoratului Școlar cu privire la faptul că cei din conducerea școlii nu au luat nicio măsură până în momentul în care au venit reprezentanții statului.

Ministrul a adăugat că în cursul zilei de marți va fi finalizat raportul în acest caz și vor fi făcute publice măsurile propuse de cei care au efectuat controlul.

Citeşte mai multe despre:   ministrul educatiei,   sorin cimpeanu,   ministrul educatiei,   sport
 
 
 
Loading...