Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Sorin Cîmpeanu: Unele universități ar putea impune ca doar studenții vaccinați să participe la laboratoare. Cei nevaccinați, să fie prezenți purtând combinezoane

Sorin Cîmpeanu: Unele universități ar putea impune ca doar studenții vaccinați să participe la laboratoare. Cei nevaccinați, să fie prezenți purtând combinezoane

Un articol de: Elena Stanciu - 04 Mai 2021, 18:40
Sorin Cîmpeanu: Unele universități ar putea impune ca doar studenții vaccinați să participe la laboratoare. Cei nevaccinați, să fie prezenți purtând combinezoane Foto: Guvernul României / Facebook Eveniment

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că uneie universități iau în calcul varianta de a permite studenților vaccinați să participe la laboratoare, în timp ce aceia care nu au primit vaccinul anti-COVID-19 ar putea participa purtând combinezoane de protecție.

 

Ministrul Educației, despre reluarea cursurilor în universități: Susțin importanța prezenței fizice pentru derularea stagiilor de practică și activităților directe

 

„Sunt unul dintre cei care susțin importanța prezenței fizice pentru derularea stagiilor de practică și activităților directe. Pentru asta, sunt universități care se gândesc ca din toamnă să nu facă rabat de la prezență fizică în cadrul orelor de laborator/lucrări practice și să impună o serie condiții, spre exemplu participarea studenților vaccinați la aceste ore de laborator și lucrări practice, fără a fi îngrădit participarea studenților care nu sunt vaccinați. Studenții care nu se vor fi vaccinat în toamnă ar putea să aibă la dispoziție, spre exemplu, combinezoane de protecție pe care să le poarte pe tot parcursul programului didactic. Sunt câteva universități și eu personal susțin această variantă”, a declarat Sorin Cîmpeanu, pentru HotNews.ro.

În același timp, ministrul Educației a vorbit despre a posibilă prioritizare aa studenților vaccinați în procesul de cazare în căminele universităților.

„O altă idee ar putea fi prioritizarea studenților vaccinați în procesul de cazare. Așa cum dintotdeauna au existat criterii care au dat prioritate celor care au avut rezultate profesionale foarte bune sau celor aflați în dificultate din perspectivă socio-economică, așa s-ar putea acorda prioritate și celor care sunt vaccinați pentru a contribui la o siguranță sanitară în campusurile universitare. Nu-și propune nimeni să oblige pe cineva, însă aceste criterii cred că ar putea să fie luate în considerare”, a mai precizat Sorin Cîmpeanu.

În ceea ce privește discuțiile legate de o posibilă discriminare în acest context, ministrul a declarat că dintotdeauna au existat situații de acest fel, de vreme ce universitățile au mai puține locuri de cazare decât numărul total de studenți.

De asemenea, Cîmpeanu a spus că se va discuta separat despre cazurile punctuale ale studenților care au contraindicații la vaccinare.

 Gata, e oficial! Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea

Peste 2 milioane de români, vaccinați cu ambele doze de ser anti-COVID-19

 

Potrivit datelor publicate marți seară de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), peste 3,4 milioane de români au fost vaccinați până acum împotriva noului coronavirus dintre care peste 2 milioane au primit ambele doze ale serului anti-coronavirus.

Citeşte mai multe despre:   Sorin Cimpeanu,   vaccinare anti-COVID-19