Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Sentinţa primită de Sorin Oprescu este de 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. Tribunalul Bucureşti a îndreptat greşeala comisă la momentul pronunţării

Sentinţa primită de Sorin Oprescu este de 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. Tribunalul Bucureşti a îndreptat greşeala comisă la momentul pronunţării

Un articol de: Sebastian Pricop - 14 Mai 2019, 12:19
Foto: Hepta Eveniment

Tribunalul Bucureşti a anunţat oficial că sentinţa primită de Sorin Oprescu este de 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare şi nu de 4 ani şi 4 luni precum se anunţase iniţial luni în momentul pronunţării condamnării. Acesta nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel.

Președintele Tribunalului București a anunţat marţi că judecătorul a comis o eroare materială luni în momentul când a anunţat că pedeapsa obţinută prin cumularea mai multor infracţiuni este de 4 ani şi 4 luni. Astfel, sentința corectă e de 5 ani și 4 luni de închisoare.

DNA îl acuză pe fostul primar că, în 2014, a desemnat la conducerea Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului pe Petroi Avasiloae Ruxandra Mihaela și Șupeală Florin, "persoane obediente față de inculpatul Popa Bogdan Cornel, numit și el la conducerea Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane și a impus introducerea în grup a inculpatului Stanca Cristian".

"In acest sens inculpatul Oprescu Sorin Mircea, folosindu-se de atribuțiile de Primar al Municipiului București, a impus funcționarilor competenți din cadrul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane și Direcția de Resurse Umane din subordinea sa, angajarea inculpatului Stanca Cristian, aprobând personal crearea unui post de referent în cadrul instituției și, ulterior, transformarea acestui post într-unul de inspector de specialitate, cu încălcarea prevederilor legale referitoare la transformarea posturilor, în folosul aceluiași inculpat", arată procurorii, în rechizitoriu.

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu ar fi primit de la Bogdan Cornel Popa suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinși de cei doi de la administratorii unei societăți comerciale (denunțători în cauză), în legătură cu un contract de execuții lucrări în cadrul Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului. Tot atunci, spun procurorii DNA, fostul primar, după ce a primit banii, a trimis unei alte persoane suma de 11.000 euro pentru a-și achita o obligație contractuală.

Citeşte mai multe despre:   Sorin Oprescu
 
 
 
Loading...