Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Sorin Ovidiu Vântu, reținut pentru șantaj în cazul scandalului cu Sebastian Ghiță

Sorin Ovidiu Vântu, reținut pentru șantaj în cazul scandalului cu Sebastian Ghiță

Un articol de: - 20 Apr 2011, 20:28
Foto: evz.ro Eveniment

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a fost reținut 24 de ore, miercuri, de procurorii Parchetului instanței supreme, fiind acuzat de șantaj, acesta cerându-i lui Sebastian Ghiță suma de 150.000 de euro.

Procedura de urmărire penală a fost dispusă în data de 19 aprilie 2011, iar miercuri au decis reținerea inculpaților Sorin Ovidiu Vântu și Cezar Ion Ilie pentru infracțiunea de șantaj.

Probele strânse până în acest moment arată că Vântu i-a pretins lui Ghiță suma de 150.000 de euro, sub amenințarea denunțării unilaterale a unui contract de consultanță, în perioada martie - aprilie 2011.

Omul de afaceri Sebastian Ghiță, managerul Realitatea Media, a înaintat o plângere penală împotriva lui Sorin Ovidiu Vântu, pe 3 aprilie, la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care susține că a fost șantajat și amenințat.

Vezi AICI ce acuzații îi sunt aduse lui Sorin Ovidiu Vântu


Scandalul dintre cei doi oameni de afaceri a debutat odată cu acuzele venite din partea lui Vântu care a spus că Ghiță "gafează ca un tinerel" în privința anulării emisiunii "Ora de Foc" de la Realitatea TV.

Războiul celor doi a luat amploare, în data de 27 martie, când Vântu a vrut să-l evacueze pe managerul postului TV în momentul în care, pe post, se discutau telegramele WikiLeaks, sediul Realitatea TV fiind apoi păzit de poliție pentru a evita un conflict între firmele celor doi. După acest incident, Ghiță a depus o plângere penală la adresa lui Vântu, pe 3 aprilie, susținând că a fost amenințat cu moartea.

AICI poți vedea stenogramele discuțiilor dintre cei doi

Compania deținută de Sebastian Ghiță, Asesoft, are un contract cu Realitatea Media prin care asigură managementul grupului, pentru următorii cinci ani.

Reținerea lui Sorin Ovidiu Vântu are loc cu câteva zile înainte de aducerea în țară a lui Nicolae Popa, acest proces neavând totuși nicio legatură cu dosarul FNI.

Acesta a fost lovit la picior de către polițiști în timp ce era urcat cu scaunul cu rotile în duba Poliției, moment în care a început să țipe.


Sorin Ovidiu Vântu, reținut pentru șantaj


 
 
 
Loading...