Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Pintea: Analizăm ca până la finele anului să putem introduce utilizarea medicală a unui compus al canabisului

Pintea: Analizăm ca până la finele anului să putem introduce utilizarea medicală a unui compus al canabisului

Un articol de: Redacția B1.ro - 14 Mai 2019, 20:39
Eveniment

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că o comisie înființată la nivelul instituției va analiza posibilitatea ca până la finalul anului să poată fi folosit în scop medical un compus al canabisului - canabidiolul, informează Agerpres.

Pintea a precizat că, deocamdată, nu poate fi vorba despre introducerea și a altor compuși deoarece nu există studii sau acestea nu sunt concludente.

"A fost doar o primă întâlnire. Săptămâna viitoare vom avea o a doua întâlnire. Eu am mai cooptat în acea comisie preşedinţi ai comisiilor de specialitate, respectiv am lărgit comisia cu preşedintele Comisiei de anestezie-terapie intensivă. Vom analiza astfel încât până la sfârşitul anului să putem introduce utilizarea canabisului în scop medicinal, a unui compus - canabidiolul, am mai explicat, pentru că pe această zonă avem studii. Deocamdată, alţi compuşi nu putem să introducem pentru că nu există studii clinice în acest sens sau există studii care nu sunt foarte concludente", a declarat Sorina Pintea.

Citeşte mai multe despre:   sorina pintea,   ministerul sanatatii
 
 
 
Loading...