Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Soția lui Tudorel TOADER, FAVORIZATĂ de retragerea subită a contracandidatului pentru postul de ȘEF DE SECȚIE

Soția lui Tudorel TOADER, FAVORIZATĂ de retragerea subită a contracandidatului pentru postul de ȘEF DE SECȚIE

Un articol de: - 01 Mar 2018, 11:28
Eveniment

Soţia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, Elena Toader, medic primar la Spitalul „Sfântul Spiridon“, din Iași este pe cale să ajungă şefă de secţie în mai puţin de o săptămână, după ce contracandidatul, considerat favorit, s-a retras subit din concursul pentru ocuparea postul ui.

Retragerea  din concurs a doctorului Drug  a trezit mirarea cadre medicale, având în vedere că acesta erafavorit.  Elena Toader a obţinut după prima probă 98 de puncte, în timp ce doctorul Drug doar 96 La proba a doua, doctorul Toader a luat maximul, 100 puncte, doctorul Drug neprezentându-se. Cum la cea de-a treia probă Toader are nevoie de doar două puncte din cele 100, postul este asigurat.

Potrivit unor voci, având în vedere experienţa celor doi candidaţi înscrişi iniţial în concurs, proba clinică ar fi înclinat balanţa în favoarea profesorului Drug. „Clar, la proba clinică se vedea diferenţa între experienţa şi până la urmă pregătirea celor doi. Nimeni nu contestă calităţile de medic ale doamnei Tudor, dar vorbim despre un profesor renumit, căutat de pacienţi, căutat de noi, colegii săi, pentru păreri la cazuri complicate, şi un doctor care poate este foarte bun, dar despre care încă nu s-a auzit acest lucru“, a precizat un medic de la Spitalul „Sfântul Spiridon“, citat de ziaruldeiasi.ro.

Concursul e organizat de economistul Ioan Bârliba, directorul spitalului, cadru didactic asociat la Facultatea de Economie de la Universitatea „Al.I. Cuza“, al cărei rector suspendat este actualul ministru al Justiției.

Elena Toader, medic primar în medicina internă din 2001 şi medic primar în gastroenterologie chiar de mai târziu, din 2004, dar conferenţiar la UMF Iaşi, s-a înscris în luna ianuarie la concursul pentru ocuparea funcţiei de şef de secţie la clinica gastroenterologie I.  Pentru aceeaşi secţie clinică s-a înscris şi dr. Vasile Drug, medic primar gastroenterolog cu o vechime net mai mare, profesor universitar la UMF.

Potrivit surselor din cadrul spitalului, soţia ministrului Justiţiei a devenit medic specialist şi apoi medic primar alegând să parcurgă traseul profesional „pe scurtătură“. „Dumneaei a venit în spital pe linie de cercetare în gastroenterologie. Or, să faci cercetare în gastroenterologie, trebuie să ştii gastroenterologie. Ulterior, s-au facilitat condiţiile, legale de altfel, să poată da atestare de specialitate, în specialitatea în care a început cercetarea, lucru care este exact pe invers. Întâi trebuie să devii specialist şi apoi să faci cercetare în domeniul respectiv, nu faci cercetare şi apoi devii specialist alături de cei care au lucrat nemijlocit la patul bolnavului, sub îndrumarea ierarhiei din gastroenterologie. Vorbim de o scurtătură, un «shortcut», prin care doamna a ajuns la acelaşi nivel cu colegii care au prestat activitate nemijlocită la patul bolnavului de gastroenterologie zeci de ani“, a arătat un medic, potrivit

Doctorul Elena Toader şi-a început activitatea la Spitalul „Sfântul Spiridon“ în 1994, după ce, în urmă cu opt ani, absolvise Facultatea de Medicină Generală. Medicul arată într-un CV postat pe site-ul UMF că a intrat în colectivul de la gastroenterologie via Institutul de Sănătate Publică. „În perioada 1992-2003 am desfăşurat activitate la In­stitutul de Sănătate Publică Iaşi (post ocupat prin concurs, 14 iulie 1992) ca asistent de cercetare cu loc de muncă în Clinica II Medicală - Gastroenterologie, Spitalul Sfântul Spiridon (1994-1996) şi din 1996 ca cercetător ştiinţific (confirmat prin concurs), specialist medicină internă (1995) şi specialist în gastroenterologie (1999) la acelaşi loc de muncă (Clinica II Medicală Gastroenterologie)“, scrie dr. Toader în propriul CV.

Citeşte mai multe despre:   Tudorel Toader ,   concurs,   Spitalul „Sfântul Spiridon“
 
 
 
Loading...