Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Spitalul Floreasca: Ion Besoiu, supus unor investigații medicale. Internarea nu a mai fost necesară

Spitalul Floreasca: Ion Besoiu, supus unor investigații medicale. Internarea nu a mai fost necesară

Un articol de: - 12 Mai 2011, 14:38
Foto: evz.ro Eveniment

Ion Besoiu a fost suspus unor investigații medicale, după ce miercuri a fost internat la Spitalul Floreasca din București. Actorului i s-a făcut rău în timpul unor repetiții în cadrul specatocolul "Din însemnările unui necunoscut", la Teatrul Bulandra și a fost transportat imediat la unitatea sanitară, arată Mediafax.

După trei ore de investigații medicii au spus că nu mai este necesară internarea artistului.

Actorul Ion Besoiu a jucat în filme precum "Toate pânzele sus", "Răscoala", "Ion" sau "Neamul Șoimăreștilor".

În 2001 a fost declarat cetățean de onoare al orașului Sibiu, în care s-a născut, iar un an mai târziu a primit Premiul de excelență al Cinematografie Române.

Ion Besoiu este președinte executiv al Fundației "Sibiul Vechi. Sibiu - Hermannstadt", asociație care îi ajută pe tinerii talentați și care oferă premii etnografilor.

Citeşte mai multe despre:   rau,   scena,   spitalul floreasca,   capitala,   actor
 
 
 
Loading...