Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment SRI: SII Analytics nu reprezintă o amenințare la adresa drepturilor și libertăților cetățenești, dar va spori viteza de căutare a informației în bazele de date deja existente

SRI: SII Analytics nu reprezintă o amenințare la adresa drepturilor și libertăților cetățenești, dar va spori viteza de căutare a informației în bazele de date deja existente

Un articol de: - 12 Aug 2016, 16:25
SRI: SII Analytics nu reprezintă o amenințare la adresa drepturilor și libertăților cetățenești, dar va spori viteza de căutare a informației în bazele de date deja existente Eveniment

Serviciul Român de Informații vine cu noi precizări despre proiectul SII Analytics. Potrivit SRI, acesta nu reprezintă o amenințare la adresa drepturilor și libertăților cetățenești. Dacă ar fi fost așa, nu ar fi fost eligibil în accesarea fondurilor europene.

Instituția mai transmite că sistemul care a stârnit atâtea reacții nu este unul conectat la Internet și nu deține date clasificate sau pentru care ar fi nevoie de mandat din partea unui judecător.

Potrivit Agerpres, SRI mai precizează că proiectul nu are ca scop colectarea de date de la instituții, ci valorificarea celor deja existente. În plus, el nu este gândit pentru a intercepta comunicațiile persoanelor.

De asemenea, Serviciul insistă că SII Analytics nu reprezintă un proiect de e-guvernare și că acesta va spori considerabil viteza de căutare a informației relevante în bazele de date deja existente.

"SII Analytics va ajuta instituțiile statului să analizeze mai bine, mai structurat, mai rapid și mai relevant cantitatea semnificativă de date pe care deja o au la dispoziție. În acest moment, găsirea unei informații relevante ține de nivelul de experiență și noroc al utilizatorului", transmit reprezentanții SRI, care mai precizează că sistemul va reduce cu până la 90% timpul de acces la date.

Instituția a dat și un exemplu pentru a ilustra modul în care funcționează platforma: "O persoană dorește să obțină un permis de port-armă. O simplă interogare a sistemului SII Analytics îi va spune beneficiarului dacă nu cumva persoana are antecedente penale. În prezent, acest lucru este posibil doar după ce sunt consultate mai multe baze de date de către mai mulți angajați ai instituțiilor statului".

Zeci de instituții vor beneficia de pe urma programului, între ele afându-se Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Public, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Antifraudă Fiscală.

Explicațiile vin după ce mai multe ONG-uri și-au exprimat îngrijorarea cu privire la un proiect "de supraveghere în masă" implementat de SRI, cu finanțare europeană.

Ce tragedie! Nouă persoane AU MURIT după ce au MÂNCAT acest PREPARAT! NU există antidot pentru asta

Citeşte mai multe despre:   SRI,   informatii