15 Ian, 17:12
Ştafeta de 4x100 metri a Jamaicăi, medalie de aur la CM de atletism
Ştafeta de 4x100 metri a Jamaicăi, în care pe ultimul schimb a alergat Usain Bolt, a cucerit, duminică, medalia de aur la Campionatele Mondiale de atletism de la Moscova, informează cbc.ca.
Jamaicanii au fost cronometraţi cu timpul de 37 de secunde şi 36 de sutimi, iar Bolt a reuşit tripla, după ce se impusese şi în probele de 100 şi 200 metri la Moscova.
Pe locurile următoare s-au clasat ştafetele din Statele Unite ale Americii (37.66) şi Marea Britanie (37.80), dar americanii ar putea fi descalificaţi deoarece Justin Gatlin a călcat culoarul de alergare. De o eventuală descalificare a americanilor ar putea beneficia ştafeta Canadei, ocupanta locul patru (37.92).
Citeşte mai multe despre:
Moscova