Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Stația Spațială Internațională a fost infestată cu un MICROB PERICULOS

Stația Spațială Internațională a fost infestată cu un MICROB PERICULOS

Un articol de: B1.ro - 27 Noi 2018, 13:58
Eveniment

Stația Spațială Internațională a fost infestată cu un microb spațial, iar oamenii de știință atrag atenția că situația trebuie ținută sub observație, pentru că aceste organisme ar putea afecta sănătatea astronauților pe viitor.

Enterobacter este microbul buclucaș, iar specialiștii spun că bacteria este rezistentă la antibiotice. Aceasta a fost găsită la toaletă, dar și în zona în care astronauții fac exerciții. E genul de bacterie cel mai adesea asociata cu spitalele, care infecteaza pacientii cu sistemul imunitar deja compromis si care poate cauza mari probleme, din moment ce niciun antibiotic sau foarte putine o pot extermina.

Spre norocul astronauților, pentru moment, acest tip de bacterie nu este unul patogen pentru om. Cu toate acestea, specialiștii sunt extrem de îngrijorați de această descoperire, dat fiindcă a fost găsită într-un mediu steril, unde oamenii au fost verificați temeinic.

Corpul omenesc are, în mod normal, foarte mulți microbi, majoritatea benefici. Îi purtăm cu noi oriunde mergem. Chiar și cu cele mai moderne și eficiente metode de sterilizare, nu îi putem eradica.

Exact asta s-a întâmplat și pe ISS, în ciuda radiațiilor și a nivelului mare de dioxid de carbon.

De menționat, totuși, că este prima oară când la bordul ISS se descoperă acest tip de bacterie, una asemănătoare din punct de vedere genetic cu cele trei tipuri care se găsesc pe Terra. Specia de bacterie gasită, Enterobacter bugandensis, e cea care omoară nou-născuții și pacienții cu sistemul imunitar compromis în spitale din estul Africii, dar și în Washington sau Colorado.

Deocamdată, niciunul dintre astronauți nu pare să sufere din cauza bacteriei. Ar mai fi de precizat că aceasta bacterie nu reacționează la multe tipuri de antibiotic, cum ar fi, printre altele, penicilina sau oxacilina.

Totuși, conform simulărilor pe calculator, există un risc de 79% ca această bacterie sa devină patogenă pentru om și să genereze o boală, se arată într-un raport publicat de jurnalul BMC Microbiology.
 

Citeşte mai multe despre:   statia spatiala internationala
 
 
 
Loading...