Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment STS, anunţ de ULTIM MOMENT despre tabletele care vor fi folosite la alegerile prezidenţiale

STS, anunţ de ULTIM MOMENT despre tabletele care vor fi folosite la alegerile prezidenţiale

Un articol de: B1.ro - 18 Oct 2019, 17:24
Eveniment

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) anunță, vineri, că a prezentat Biroului Electoral Central (BEC) aplicațiile informatice pentru alegerile prezidențiale. 

“Respectăm cu rigurozitate calendarul de activităţi, astfel încât, în acest moment, am prezentat aplicațiile informatice pentru alegerile prezidențiale și suntem la etapa de evaluare și instruire a persoanelor care vor asigura operarea SIMPV în secţiile de votare din țară”, a transmis prim-adjunctul directorului STS, general de brigadă ing. Ionel-Sorin Bălan, într-un comunicat de presă.

"Din data de 7 octombrie 2019, STS, cu sprijinul MAE, a trimis către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României câte două tablete pentru fiecare secție de votare, propusă a se înființa, în vederea instrurii președinților și locțiitorilor secțiilor de votare din străinătate. De asemenea, astăzi, 18 octombrie a.c., a început procesul de trimitere a necesarului suplimentar de tablete, materiale conexe și plicuri sigilate cu date de autentificare. În vederea participării la sesiunile de instruire-examinare organizate de către STS, împreună cu MAE, pentru desemnarea membrilor operatori de calculator, au fost transmise personalului secțiilor de votare din străinătate instrucțiuni în vederea înscrierii acestora pe o platformă de pregătire online", potrivit sursei citate.

Cât despre votul în diaspora, cu o săptămână în urmă, directorul AEP, Ovidiu Oproaica, a declarat că, pentru eficientizarea procesului electoral organizat în străinătate la alegerile prezidenţiale din noiembrie vor fi utilizate în premieră alte tablete decât cele folosite în ţară. Acestea vor permite ca până la nouă alegători să voteze în acelaşi timp graţie variantei paperless, care elimină folosirea hârtiei în timpul votului.  

Directorul AEP a făcut săptămâna trecută și o demonstraţie cu paşii pe care românii din străinătate îi vor parcurge în ziua votului:   

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Alegerile prezidențiale au loc pe 10 noiembrie în țară și între 8 și 10 noiembrie în străinătate. Al doilea scrutin are loc pe 24 noiembrie în țară, și între 22 și 24 noiembrie în străinătate.

 
Loading...