Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment STS: Nu dezvoltăm o aplicație bazată pe colectarea informațiilor de localizare a persoanelor, ci o funcționalitate suplimentară a aplicației Corona-Forms, utilizată de autoritățile medicale

STS: Nu dezvoltăm o aplicație bazată pe colectarea informațiilor de localizare a persoanelor, ci o funcționalitate suplimentară a aplicației Corona-Forms, utilizată de autoritățile medicale

Un articol de: Elena Stanciu - 01 Noi 2020, 20:00
STS: Nu dezvoltăm o aplicație bazată pe colectarea informațiilor de localizare a persoanelor, ci o funcționalitate suplimentară a aplicației Corona-Forms, utilizată de autoritățile medicale Foto: facebook.com/telecomunicatiispeciale Eveniment

Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) explică duminică, printr-un comunicat de presă, că nu dezvoltă o aplicație bazată pe colectarea informațiilor de localizare a persoanelor, ci este vorba despre o funcționalitate suplimentară a aplicației Corona-Forms, care este folosită de autoritățile medicale. Reprezentanții STS fac aceste precizări în contextul vehhiculării mai multor informații în spațiul public cu privire la ”sistemele informatice dezvoltate de Serviciul de Telecomunicații Speciale pentru Ministerul Sănătății care să sprijine prevenirea răspândirii noului coronavirus și ca urmare a solicitărilor mai multor trusturi de presă”.

 

STS, despre funcționalitate suplimentară a aplicației Corona-Forms

 

Astfel, potrivit STS, ”noua funcționalitate va permite o monitorizare medicală a cazurilor COVID-19, pe baza informațiilor introduse în aplicație de entitățile prevăzute în Ordinul Ministrului Sănătății pentru aprobarea fluxului informațional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecția cu virusul SARS-CoV-2”.

Pe platforma Corona-Forms vor fi prezentate într-o interfață de tip hartă adresele declarate în timpul anchetei epidemiologice de către persoanele care au fost testate pozitiv cu noul coronavirus. Aceste date vor fi prezentate la solicitarea Ministerului Sănătății și vor permite filtrarea cazurilor confirmate de COVID-19, pe zone, până la nivelul străzilor. Informațiile vor fi disponibile numai la nivelul factorilor de decizie, iar, potrivit STS, ”această funcționalitate nu presupune monitorizarea persoanelor”.

”STS a dezvoltat, pe baza cerințelor operaționale stabilite de Ministerul Sănătății, un sistem informatic care permite centralizarea datelor cu privire la persoanele confirmate cu noul coronavirus.

La acest moment, potrivit Ordinului Ministrului Sănătății pentru aprobarea fluxului informațional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecția cu virusul SARS-CoV-2, fiecare laborator care realizează teste a început procedura de introducere în sistemul informatic a rezultatelor obținute, fiind posibilă generarea rapoartelor la nivel național ori județean sau doar pentru anumite zone. De asemenea, sistemul informatic permite transmiterea către fiecare pacient și către medicii de familie a mesajelor SMS și e-mail-urilor cu rezultatele testului COVID-19”, se mai arată în comunicatul citat.

 

Nicușor Dan: Ministerul Sănătăţii este în curs de implementare sistemului informatic care permite localizarea persoanelor infectate

 Au divorţat imediat după ce ea i-a trimis poza asta pe Whatsapp! Are ochi de detectiv cine vede de ce

Precizările STS vin în contextul în care primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că nu se impune carantinarea totală a Bucureștiului, însă se poate lua decizia carantinării unor străzi sau zone.

”Ministerul Sănătăţii a implementat sau este în curs de implementare a acelui sistem informatic care să permită localizarea persoanelor infectate în timp real. Acest sistem mai are trei-patru zile până va fi complet funcţional. Dacă vom vedea focare pe numite străzi, putem lua decizia de carantinare locală”, a spus Nicușor Dan.

STS: Nu dezvoltăm o aplicație bazată pe colectarea informațiilor de localizare a persoanelor, ci o funcționalitate suplimentară a aplicației Corona-Forms, utilizată de autoritățile medicale

 

Citeşte mai multe despre:   sts,   coronavirus